În contextul analizării din perspectivă academică a anului 1989, Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale și Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Institutul Academic Titu Maiorescu ale Universității Titu Maiorescu din București au organizat simpozionul științific intitulat „Căderea Zidului – începutul sfârșitului”. Interesul pe care l-a suscitat evenimentul a fost evidențiat de diversitatea participării, din mediul academic, politologie, diplomație, business, mass-media. A fost, după cum a apreciat prof. univ. dr. ing. Valentin Pau, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Universității Titu Maiorescu, „un eveniment plin de conținut științific și sufletesc”.

Inițiatorul și moderatorul simpozionului, prof. univ. dr. Sorin Ivan, decanul Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale a Universității Titu Maiorescu, a prezentat contextului politic în care Zidul Berlinului a fost dărâmat fizic și simbolic a deschis calea prăbușirii regimurilor comuniste în Europa: „De la construirea sa (începută la 13 august 1961), ca frontieră între Berlinul de Est și Berlinul de Vest, de-a lungul a aproape 30 de ani, Zidul a constituit o graniță politică, ideologică, administrativă și militară între cele două Germanii, divizate în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, o linie de demarcație între lumea liberă și Europa Răsăriteană. Ridicat pentru a stopa emigrația cetățenilor din Berlinul de Est în Berlinul Occidental, Zidul a devenit o barieră în calea aspirației spre libertate, un simbol al opresiunii și al dezumanizării. Demolarea Zidului Berlinului, pe fondul proceselor de destructurare, din interior, a comunismului, a simbolizat colapsul unei ideologii, prăbușirea sistemului totalitar, bazat pe forță și teroare, sfârșitul unei lumi și începutul alteia”.

Studenților reuniți în Aula Magna a universității maioresciene, schimbul de idei pe marginea anului 1989 și a anilor premergători le-a oferit șansa unei lecții de istorie susținute chiar de cei care făcut-o la vremea ei: diplomați de carieră precum ambasadorii Constantin Vlad și Ion M. Anghel. „De-a lungul anilor, toți am fost sub istorie, dar nu asta e problema”, a spus ambasadorul Constantin Vlad. Excursul său a pornit de la semnificații ale anului 1968, marcat de Primăvara de la Praga, a trecut prin referiri la reuniunea din acea vreme a Comitetului Militar al Tratatului de la Varșovia, s-a oprit asupra poziției adoptate de România în politica externă. Trimiterile au fost la opere de referință asupra epocii ale unor autori precum Constantin Olteanu, Mihai Retegan.

Ambasadorul Ion M. Anghel a apreciat că „sintagma «căderea Zidului Berlinului» e mult mai largă” prin elementele de conjunctură politică, ideologică, temporală pe care le acoperă. Ion M. Anghel a condus delegația României care a negociat stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Republica Federală a Germaniei în 1967, într-o vreme când, a spus diplomatul acum, „era o situație imposibilă”, din cauza pozițiilor aparent ireductibile dintre Est și Vest. Cu toate acestea, România a avut în anii de atunci o activitate diplomatică remarcabilă, reamintită succint de ambasadorul Ion M. Anghel: „În decembrie 1966 – negocierea stabilirii de relații diplomatice cu Spania, în ianuarie 1967 – prima întâlnire cu o delegație vestgermană la București (după ce în 1963 se stabiliseră relații consulare), în mai 1968 – vizita președintelui Charles de Gaulle la București. „România avea o politică externă dinamică”, a conchis ambasadorul și profesorul Ion M. Anghel.