Universitatea reprezintă o instituție de învățământ superior, care cuprinde, în mod tradițional, un colegiu de arte și științe umaniste, școli doctorale, școli postuniversitare și profesionale și are autoritatea de a acorda diplome în diferite domenii de studiu. O universitate diferă de un colegiu prin faptul că este, de obicei, mai mare, are un curriculum mai larg și oferă studii postuniversitare și profesionale dincolo de diplomele de licență. Universitățile nu au apărut în Occidentul european decât în Evul Mediu, dar au ființat în diverse părți ale Asiei și Africii din cele mai vechi timpuri.

Universitatea Al-Karaouine (859)

Cartea Recordurilor, faimoasa Guiness Book, ne spune că această universitate se mândrește cu titulatura de cea mai veche instituție de învățământ care este încă funcțională astăzi. Universitatea Al-Karaouine (sau Al-Quaraouiyine) a fost înființată în 859 la Fes, în Maroc, de Fatima al-Fihri, de fiica unui bogat negustor. A început ca o moschee unde se închinau 22.000 de credincioși, devenind ulterior un loc al educației și învățăturii. Universitatea are în programă studii islamice, drept și jurisprudență islamică. Biblioteca sa este, de asemenea, cea mai veche din lume.

Universitatea din Bologna (1088)

Deși Frederic I Barbarossa, Sfântul Împărat Roman (1122-1190), a acordat universității din Bologna carta regală de-abia în 1158, originile acesteia se trag de la anul 1088. În primii ani de existență, studenții puteau învăța exclusiv canoanele bisericești și dreptul civil, iar printre profesorii de seamă s-a numărat însuși Dante Aligheri (1265-1321). Este cea mai veche universitate de pe bătrânul continent.

Universitatea Oxford (1096)

Deși există dispute între universitățile de prestigiu legate de datele la care acestea au fost fondate, un lucru nu poate fi contestat. Și anume că Universitatea Oxford este cea mai veche din teritoriile în care se vorbea limba engleză. Cu toate acestea, cursurile erau ținute, desigur, în latină. Faimoasa instituție de învățământ a cunoscut o creștere bruscă a numărului de studenți și a importanței în anul 1167, când Henric al II-lea (1133-1189) a interzis studenților englezi să mai studieze la Universitatea din Paris.

Universitatea Salamanca (1134)

Aceasta este prima universitate care a apărut în lumea hispanică, în regatele Castiliei și Leonului. Fondată în 1134, este numită Școala Generală a Regatului de regele leonez Alfonso al IX-lea (1171- 1230), iar mai apoi, în 1254, îi este acordată carta regală de monarhul Castiliei, Alfonso al X-lea (1221- 1284). Una din pledoariile care au schimbat lumea a avut chiar loc între zidurile acestei universități. Este vorba anume de propunerea lui Cristofor Columb și expunerea planului său privitor la ruta vestică spre Indii în fața unui consiliu de geografi, în 1492.