„Se vede cine cunoaşte psihologia sportului. Mingea a trecut drept prin ațe” este unul dintre zecile de comentarii la videoclipul în care Tudor execută impecabil un coș de 3 puncte din afara semicercului. Era meciul în care echipa de baschet a Universității Titu Maiorescu învingea ASE-ul cu 62-51 pentru a ajunge în mult râvnitul Final Four, un fel de semifinale sau turneu final al Campionatului Universitar de Baschet. Cu un an în urmă, echipa maiorescienilor rata la mustață calificarea în Final Four în fața Politehnicii București, iar cu doi ani în urmă…, ei bine, cu doi ani în urmă, echipa de baschet a UTM-ului abia ce se năștea.

Și se năștea din ardoarea și ambiția lui Tudor Arteni, jucător profesionist de baschet trecut pe la echipe mari precum Rapid și CSM Ploiești. Student la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, Tudor povestește cum a început să încropească echipa din nimic. „Era 2017, eram în anul II la Psihologie. La Titu nu exista echipă de baschet, așa că împreună cu domnul profesor de sport Adrian Urichianu am început să punem anunțuri, să împărțim flyere, cine vrea să joace baschet să vină în cutare zi la sala de sport. M-am trezit cu vreo opt inși, dintre care doar unu făcuse baschet de performanță; toți mai scunzi decât mine – eu am 1,82, își amintește zâmbind Tudor; dar el nu este omul care să se lase descurajat de astfel de amănunte.

Tudor Arteni a început să joace baschet la 12 ani la SC Vipo București, club înființat de doi foști sportivi de performanță, Alexandru Vinereanu și Valentin Pogonaru. A continuat la CS Cuza Sport Brăila, în divizia B. Prima lui pasiune a fost fotbalul, dar pentru că a simțit dintotdeauna că manevrează mai cu nădejde mingea cu mâinile, a jucat pe post de portar. În perioada liceului, s-a împărțit între baschetul de performanță jucat cu cei de la Brăila și echipa liceului său, Colegiul Octav Onicescu, cu care a obținut locurile 1, 2 și 3 la numeroase competiții inter-liceale din Capitală. A venit apoi vremea Bac-ului și pe lângă faptul că a fost nevoit să pună pe pauză viața sportivă pentru trei luni, a fost și confruntat cu decizii majore de viață. Să mai continue sau nu să joace baschet? Orele lungi de discuții cu psihologul care i-a devenit mentor și ghid în acele momente de cotitură i-au trezit lui Tudor dragostea pentru psihologie și astfel a venit și răspunsul la dilema căii de urmat. „M-am hotărât să mă specializez în psihologie sportivă, iar singura universitate din România care are un master de psihologie sportivă este Titu Maiorescu. Pentru că eu însumi am trecut atunci la bac prin momente dificile, am realizat cât de importante sunt formarea și perfecționarea psihologică ale sportivilor. Este crucial pentru un sportiv să se autocunoască pentru a putea crește”, spune Tudor.

Desigur, nu a renunțat să joace baschet. După o scurtă perioadă la CS Rapid, a fost transferat la CSM Ploiești. Aici însă s-a ciocnit de nume grele, precum Cătălin Burlacu, Angel Santana, Vlad Dogaru. „Există o regulă în Campionatul Național de Baschet care spune că toate echipele trebuie să joace 20 de minute cu un jucător român sub 23 de ani pe teren, așa că poate o să vezi mulți tineri evoluând în meciuri; doar că vei vedea și cum acești copii se feresc pur și simplu de minge. În momentul în care se trezesc cu mingea în brațe, caută să scape de ea de teamă să nu facă vreo greșeală. Când te apuci de baschet, antrenorul îți spune regula de bază: scopul este să bagi mingea în ațe, cum se zice, să ataci coșul și să încerci să marchezi. Și la început asta faci, doar că apoi, pe parcurs, vei începe, de prea multe ori, să fii certat dacă ratezi, să ți se spună că nu trebuia să faci asta, că nu ăsta e rolul tău, că are cine să arunce la coș și așa mai departe. Ți se inoculează treptat ideea că rolul tău e mai degrabă de decor, că ești în teren pentru că trebuie să fie 5 în teren sau pentru că regulamentul spune că trebuie să fie și un român sub 23 de ani. Mentalitatea asta distruge spiritul combativ și combativitatea, așa că la 21 de ani am plecat de la Ploiești, să mă concentrez pe master și pe echipa Titu Maiorescu”.

Dar Tudor nu se lasă descurajat cu una cu două. Tudor Arteni a devenit coach-ul, căpitanul, liderul și sufletul echipei de baschet maioresciene. Încet și cu răbdare, a început să-i învețe, să-i motiveze, să-i inspire pe cei 8 amatori sufletiști. Antrenamente riguroase, peste 10 ani de experiență pe teren și un strop de psihologie și tact au coagulat echipa în acești doi ani și au făcut-o un adversar de temut în Campionatul Universitar de Baschet, unde acum se bate de la egal la egal cu ASE, Politehnica și Academia de Poliție pentru a ajunge în Final Four. Iar în varianta de 3 la 3, jucată pe jumătate de teren și foarte populară în baschetul universitar, Titu Maiorescu este după doi ani o echipă de neîntrecut. De asemenea, este singura universitate particulară din România care participă în Campionatul Universitar de Baschet.

Am un Dream-Team pentru 2020-2021 și sperăm să vină și alți tineri noi, talentați. Anul ăsta țintim la Final Four, dar la anul…, de ce nu, campionatul, poate”, râde Tudor, se întoarce și cu un cârlig fenomenal trece mingea perfect prin ațe.