Se trage cortina peste o epocă, se deschide una nouă, fără aproape să îți dai seama. Așa e în viață, așa e la școală, așa e pe scenă. Ultimii zece ani au constituit o adevărată provocare pentru profesorii din școlile românești, mai ales pentru cei care aveau deja experiență la catedră, din cauza „concurenței”… telefoanelor mobile. Dacă în Franța lui Macron ele tocmai au fost interzise în unitățile de învățământ pentru copiii de până în 15 ani, noi suntem încă departe. Există însă și programe care reușesc să îi țină pe adolescenți departe de telefonul mobil pentru câteva minute, în cazuri fericite, câteva ore, iar dascălul reușește să treacă la un alt nivel și să îi ajute să își dezvolte creativitatea și pasiunea pentru lectură. În această categorie intră orele de teatru.

Programele școlare de teatru reprezintă un important instrument de dezvoltare personală în educaţia elevilor. Arta care poate ajuta cel mai mult în procesul de cunoaștere și dezvoltare al tinerilor este teatrul. De ce teatrul? Pentru că teatrul înseamnă mai întâi de toate viaţă. Toate întâmplările din viaţa noastră se derulează pe o scenă. Oamenii devin personaje vii într-o mare și adevărată piesă de teatru”, ne-a explicat Ana-Maria Ștefan, profesor de limba franceză la Colegiul Naţional Gheorghe Șincai din București. Dascăl cu vocaţie, Ana-Maria Ștefan și elevii săi s-au bucurat de un real succes prin punerea în scenă, de exemplu, a două piese cunoscute, Profesorul de franceză, de Tudor Mușatescu, în regia lui Cătălin Crișan, și Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, înregistrată de altfel la Teatrul Naţional Radiofonic.

Prin practicarea teatrului în școală se contribuie la formarea unui tânăr cu abilităţi sociale de bază și cu o cultură deosebită, capabil să interacţioneze cu ceilalţi. Astfel, copiii și adolescenţii devin mai receptivi la valorile culturale, mai creativi, ne explică Ana-Maria Ștefan. Dascălul de la Șincai pune accentul pe exerciţiile de dezvoltare a memoriei, a imaginaţiei și încurajează spontaneitatea, dezvoltarea intuiţiei, gândirea asociativă, dar și armonizarea cu grupul, controlarea conflictelor și libertatea de exprimare în public. „Arta teatrului în cadrul diverselor ore de curs ne ajută să învăţăm să ne exprimăm sentimentele mult mai ușor, să eliminăm diversele blocaje care împiedică dezvoltarea liberă a creativităţii în rândul copiilor din cauza normelor impuse de programele școlare și să învăţăm să facem faţă mult mai ușor conflictelor și obstacolelor vieţii”, subliniază ea.

Socializare. Reală, nu virtuală

Iar teatrul înseamnă bineînțeles și socializare. Nu în lumea virtuală. „Cu ajutorul spectacolelor de teatru, putem măcar pentru două ore să-i determinăm pe tineri să nu mai utilizeze telefoanele mobile dacă le propunem spectacole de calitate, care să corespundă dorințelor și nevoilor actuale”. Un scop ambițios, dar există și dascăli care reușesc să îl îndeplinească. „Prin intermediul pieselor de teatru, se pot dezbate teme delicate pentru publicul adolescent–sexualitatea, consumul de droguri, violența fizică sau verbală, aspecte legate de sănătate. Această capacitate miraculoasă a teatrului de a se apropia de sufletul omului și de a transmite mesaje face din el o metodă de educare unică”, explică în continuare Ana-Maria Ștefan. Conștientă că deocamdată există un număr mic de spectacole centrate pe problemele adolescenților, Ana-Maria Ștefan se bucură însă de apariția unui cadru de cercetare și creație adaptat nevoilor adolescenților și de festivalurile de teatru pentru elevi.

O astfel de competiție este Festivalul Național de Teatru în limba spaniolă. Extrem de disputat între trupe din toată țara, festivalul aduce în scenă elevi de liceu de la secțiile bilingve de spaniolă, coordonați de lectori veniți din Spania. „Rețeaua secțiilor bilingve pe care o avem în țările din Europa de Est, Bulgaria, Ungaria, România, Republica Cehă își propune sprijinirea elevilor prin aceste proiecte. Astfel de programe sunt de un real ajutor pentru copiii care au trăit în Spania și s-au întors apoi, dar nu doar pentru ei. Punem accentul nu doar pe limba spaniolă, ci și pe interpretarea scenică”, precizează unul din membrii juriului acestui festival, Pablo Diez Astruga, atașat pentru învățământ și cultură al Ambasadei Spaniei la București.

Rolul și redescoperirea sinelui

Dar drumul până la festival nu este deloc ușor. Lluís Alemany Giner, profesorul spaniol de la Colegiul Național „Unirea” din Brașov, are deja o experiență de patru ani în domeniul teatrului școlar. Elevii săi au câștigat premii individuale, de-a lungul timpului, dar nu fără sacrificii, și de o parte, și de alta. „Atitudinea lor diferă, de la un moment la altul. La început le place și se amuză, apoi au momente când interesul scade, pentru că devin conștienți că este o muncă serioasă, că este nevoie de concentrare, de înțelegere a personajului”. Ce preferă elevii ne spune tot Lluís: „Am detectat mai mult interes pentru comedie. Asta până la un punct. Copiii sunt competitivi și dacă văd că jurații de la festival preferă tragedia, își schimbă și ei opțiunea”. Iar munca dascălului, după alegerea unei opere, de abia începe. „Regizorul trebuie să îi facă să își interiorizeze personajul și să îi orienteze, să îi facă să înțeleagă cum ar trebui să se comporte pesonajul lor. Când îl descoperă în sfârșit, are loc o revelație și sunt încântați că devin cineva diferit de ei înșiși”.

Apare însă eterna problemă a telefoanelor mobile, în timpul repetițiilor. „Telefoanele sunt cel mai mare dușman, este greu să oferi unitate unei opere dacă actorii se tot opresc pentru a-și consulta mobilul”. Totuși, spune Lluís Alemany Giner, de cele mai multe ori teatrul le deschide gustul pentru lectură și astfel cunosc autori noi care îi impresionează prin modernitatea lor, chiar dacă au scris în urmă cu câteva secole, iar unii dintre ei vor să studieze literele mai departe. Este cazul Cristinei Cojocaru, fostă elevă a Colegiului Național „Unirea”, ce studiază în prezent la Facultatea de Filozofie și Litere din Granada. „Experiența la teatru a fost pata de culoare care s-a integrat perfect în peisajul academic. Teatrul spaniol a fost diferit. Nu a fost doar teatru, ci a fost cea mai bună metodă didactică de a pune în aplicare cunoștințele învățate. Datorită mediului cald și primitor în care se desfășurau repetițiile, datorită profesorului implicat trup și suflet în ducerea la bun sfârșit a momentului artistic, s-a creat o stare propice pentru îmbunătățirea limbii spaniole, și nu doar atât. A deschis noi portițe pentru colaborarea în echipă, pentru doborârea barierei dintre elevi și profesori, aceaștia împărtășind o prietenie frumoasă care dăinuie”, spune Cristina, care își amintește cu emoție de orele de teatru.

Scena socială și natura umană

Emoție pentru elevi, emoție pentru profesori. Pentru Javier Fernández de la Vega Medina, coordonatorul trupei de teatru a liceului Miguel de Cervantes din București, câștigarea trofeului în 2018 a fost doar o motivație pentru ce va urma. „Am o surpriză pentru februarie 2019, repetițiile vor fi intense, ca și anul trecut, când ne întâlneam în fiecare sâmbătă”. Este adevărat că Javier a avut șansa unor elevi de excepție. Am întâlnit-o pe Aida Pascu, actrița principală din Los Pelópidas, de Jorge Llopis, piesa câștigătoare de anul trecut, o elevă pe care probabil și-ar dori-o mulți dascăli. „Având în vedere faptul că m-am născut într-o familie de cântăreți de operă și am avut tangențe cu lumea artistică de la bun început, pot spune că șansa de a include activități culturale în viața de liceană a fost, desigur, bine primită. Am ales să urmez un liceu teoretic, profil uman – filologie bilingv spaniolă – fiindcă mi-am dorit cultură generală, însă până să fac și teatru, simțeam o lipsă ca solistă, ca artistă, deși eram deja de 6 ani în corul de copii al Operei Naționale București. Ideea de teatru în limba spaniolă a făcut totul și mai interesant, deoarece doream să îmi perfecționez și limba spaniolă, având un îndrumator nativ”, ne mărturisește Aida, care știe de pe acum ce vrea să facă în viitor. „Scena este natura mea, poate pentru că am avut norocul să am de mică tangențe cu ea, să pășesc pe ea și să mă afirm, singură sau în grup. Cariera mea se îndreaptă spre solistica în operă și teatru muzical, iar actoria este, firește, o parte integrantă a cântărețului. Studiindu-mi rolurile pentru teatru, mi-am înțeles gesturile, mimica și am învățat să înțeleg substratul psihologic al unui rol. Avem o sarcină grea: să mulțumim cât mai multă lume cu vocea, cu mintea și cu sufletul”. Aida ne dezvăluie și câte ceva din culisele festivalului din 2018. „Piesa ne ieșea foarte bine, obiectiv vorbind, după multe supărări, mulți nervi și… se subînțelege cât de multă muncă”.