În atelierul său din Aachen, Emil Ciocoiu privește cea mai recentă pictură din tematica generoasă a „Amfiteatrelor”, zonă de creaţie și concentrare în care și-a exprimat de atâtea ori gândurile și emoţiile. Au fost „Amfiteatrul iubirii” și „Amfiteatrul speranţei”, acum a pictat „Amfiteatrul Unirii”.


Este un artist cunoscut și recunoscut în întreaga lume și, din 1996, când a revenit prima dată în ţară, cu o expoziţie, ne prezintă în mod constant, pe cele mai prestigioase simeze de la noi, evoluţia artei sale, căutările în lumea artei puternice, de anvergură. Pictura sa este, în general, de mari dimensiuni, se manifestă pe spaţii ample în care se dezvoltă izbucniri de universuri, înălţări cosmice și dialoguri vibrante. Putem concentra discuţia pe o serie de teme dedicate în care evoluează creaţia pictorului Emil Ciocoiu, cu o desfășurare intensă pe întreaga sa activitate artistică. Din tușe radiante de lumină și culoare se nasc Universurile și tot ce este pe lume, Natura, Omul și aspiraţiile sale, Cântul apei, Orașele, Muzica, florile și soliflorile, Și, într-adevăr, Amfiteatrele, vortexuri de energii cromatice în care ne-fiinţa umană se regăsește pe sine în jurul unei mari idei care poate fi Pacea sau Viitorul, Libertatea sau Consensul, Bucuria sau Iubirea și Speranţa, după cum am amintit, pot fi Europa sau Marea Unire a românilor, cea mai recentă creaţie a sa.

Genesis

La expoziţia sa de la Palatul Culturii din Iași, Emil Ciocoiu a expus pentru prima dată „Amfiteatrul Unirii”, dedicaţia sa de suflet pentru evenimentul astral din istoria noastră de la care sărbătorim trecerea primului secol. Descoperirea Iașului, cu toată curiozitatea acestor copii mari care sunt pictorii, l-a adus pe Emil Ciocoiu la șevaletul din atelierul său din Aachen, hotărât să ne întrupeze, de o manieră monumentală, măreţia capitalei României din Primul Război Mondial.

În 1980, Emil Ciocoiu, un pictor căruia artiștii consacraţi ai momentului îi recunosc talentul și valoarea, are o expoziţie în Germania Federală. Afirmarea nu îi poate fi iertată de încrâncenata administraţie comunistă, astfel că întoarcerea în România acelor vremuri devine dureros de riscantă. Nu are de ales și, împreună cu soţia sa, violonista Rodica-Daniela Ciocoiu, și micuţa Ruxandra, fiica lor, iau viaţa de la capăt, un început în care nu se pot baza decât pe arta căreia i s-au dedicat, pe propria lor putere de creaţie și de sacrificiu.

George Enescu

Sunt vremuri de pornit totul aproape de la zero, pe care acum le privește cu lumina trăirii sincere. De atunci, a clădit o carieră în care nu au întârziat să vină aprecierea și recunoașterea, simezele de renume, deschiderea și descoperirea. Concepţia sa plastică se desprinde tot mai mult de figurativul impresionist, de griurile specifice momentului, și se exprimă hotărât în culori calde și luminoase, în formule pline de metaforă vizuală intensă. Tușa devine tot mai evidentă, capătă viaţă personală și construiește discursul plastic. Mii și mii de astfel de atingeri de culoare compun universurile și galaxiile din filosofia sa artistică, demersul social și discursul spiritual din pictura lui Emil Ciocoiu.

Coloana de foc

În vara toridă a anului 1989, la Ierusalim, vede Muntele Măslinilor, Zidul Plângerii și Moscheea de Aur, dintr-o cuprindere, și înţelege ce ne unește, în ciuda zidurilor evidente. „De atunci încoace, mă tot gândesc pictând la o lume fără ziduri, lume în care oamenii sunt fraţi și trăiesc în pace cu ei și cu Dumnezeu, în iubire”, scria pictorul Emil Ciocoiu în monografia sa din 2008.


Iar în decembrie același an, 1989, privește cu inima strânsă ce se întâmplă în ţara sa, România. Pictează simbolurile sumbre ale acestei stări, ia poziţie publică în Germania și, imediat ce regimul dictatorial se prăbușește, pleacă spre România, cu ajutoare. Sunt multe nevoile manifestate de români, aduce camioane cu bunuri și alimente și, în această nebunie a incertitudinilor, vine cu culori, pânze și peneluri pentru studenţii de la Arte, numai materiale de foarte bună calitate donate de marile companii din domeniu. Am avut plăcuta surpriză ca acest moment deosebit de emoţionant să îmi fie confirmat de pictorul Mihai Șerbănescu, unul dintre cei mai buni plasticieni români ai momentului, atunci un tânăr student.

Carolus Magnus

În 1996, pictorul Emil Ciocoiu vine din nou în ţară, în fruntea unei coloane de camioane. De această dată, în camioane sunt lucrările sale, de mari dimensiuni, impresionante, pregătite pentru o revelare a operei artistului român la el acasă, în România. Impozantul Muzeu Naţional de Artă al României, Palatul Regal din București, de fapt, prezintă în saloanele sale o pictură inedită, care trăiește de la sine și vorbește de valori universale. Uimire, pentru cei care îl știau pe artist la începutul carierei sale, încântare pentru cei care descoperă o operă puternică și înălţătoare, care văd la București o expoziţie precum cele care ţin afișul și luminează simezele marilor temple ale artei plastice.

România se înscrisese în procesul reintegrării în viaţa internaţională, în ecuaţia geo-strategică și de civilizaţie a lumii euro-atlantice. În 2002, organizează o expoziţie cu picturile sale chiar la sediul NATO, aducând frumosul și spiritul în efortul întregii Românii de aderare la redutabila alianţă a lumii occidentale. În 2006, continentul european este din nou invitat să descopere și să înţeleagă România și spiritualitatea sa prin opera lui Emil Ciocoiu, o expoziţie de amploare cu pictura sa deschizându-se în clădirea Berlaymont a Comisiei Europene. Este unul dintre acele momente magice pe care le creează arta, când toţi vorbesc aceeași limbă, a încântării, când revin zâmbetul și speranţa. Aceasta este România, aceștia sunt românii, pare să spună expoziţia de la Bruxelles a pictorului român Emil Ciocoiu.

Manhattan 1989

Artistul vine de departe și de foarte aproape, este român, stabilit la Aachen, prima capitală a unei Europe unite la început, acum aproape un mileniu și jumătate. De la fereastra atelierului său se vede celebrul Dom, unde își doarme somnul de veci Carol cel Mare, Charlemagne. În 2014,când s-au împlinit 1.200 de ani de la dispariţia marelui împărat, Emil Ciocoiu a pictat una dintre cele mai moderne și puternice imagini ale lui Carol cel Mare. Recunoaștem concepţia și culorile maestrului într-o imagine dominată de culorile drapelului european, cu o spadă de lumină, ca o cruce în mâinile lui Carol cel Mare, o imagine simbol, încărcată de sensuri moderne.

Pictorul Emil Ciocoiu este un artist universal, care rezonează la preocupările societăţii omenești. În plină criză a refugiaţilor, ziarele germane publică „Mare nostrum”, o barcă improvizată, ca o bucată de pământ suprapopulată care plutește pe o mare rece, de plumb, imagine pictată în anul în care mii de oameni s-au aruncat în traversarea ce trebuia să fie salvatoare a Mediteranei. Tot el este autorul unei serii emoţionante de picturi care vorbesc de unirea oamenilor credincioși într-o viaţă dedicată păcii și înţelegerii, fiecare sub lumina minunată a propriei religii.

Artistul a expus peste tot, în întreaga lume, la Aachen și în Bruxelles este ca la el acasă, Italia îi pune la dispoziţie castele întregi, iar acasă, în România, vine mereu cu o emoţie aparte. La Sala Brâncuși a Palatului Parlamentului, la Teatrul Naţional București, la Muzeul Naţional Cotroceni și, acum, la modern restaurata sală ARCUB, Emil Ciocoiu a venit mereu cu cele mai noi preocupări și lucrări ale sale, dar și cu grija de a nu uita subiectele despre care a tot „povestit”. Pentru că așa vede artistul viaţa, ca o zbatere continuă, o luptă pentru înţelegere, dialog și perfecţionare, o sublimă metaforă spirituală pe care o poartă în suflet și în întreaga lume, peste tot unde vorbim de pictorul Emil Ciocoiu.

Materie
Grădina Reginei Maria de la Balcic
Viziune în viitor