Există alegeri în viață care ne duc spre destinații la care nu ne-am gândit niciodată. Acesta a fost cazul meu, cu alegerea limbii franceze ca limbă străină în timpul studiilor secundare în satul meu natal din România. Discursul elocvent și emoționant al profesorilor mei care nu pierdeau nicio ocazie pentru a ne reaminti șansa noastră de a învăța „limba Luminilor” m-a marcat pentru totdeauna. Am înțeles mai bine de-a lungul timpului profunzimea mesajului lor prin lecturile mele, dar mai ales prin întâlnirile cu personalități din generația părinților mei, pentru care citirea unei cărți sau reviste în franceză, pe care și-o împrumutau între ei în plină perioadă totalitară, era un moment de bucurie, de plăcere intelectuală, de libertate, cum era și un semn de rezistență și o formă de revanșă împotriva unui sistem care le-a confiscat totul, în afara culturii și spiritului de libertate.

De fiecare dată când sunt evocate valorile limbii franceze și ale culturii – putem spune chiar ale civilizației – pe care a inspirat-o, mă gândesc cu tandrețe și recunoștință înainte de orice la generația profesorilor și a părinților mei. Poate că tocmai acest spirit al umanismului, demnității, libertății, modernității purtate și prin ei de „limba lui Voltaire” (și a atâtor alte spirite luminate și luminoase), traversând și timpuri, și spații, a influențat și alegerile mele personale și profesionale.

Francofonia se consolidează acționând

Evenimentele din ‘89 au permis revenirea României spre prietenii săi istorici, și în primul rând, Franța. Nenumărate proiecte bilaterale și multilaterale au fost inițiate în cele mai diverse domenii (învățământ, cultură, administrație publică, afaceri etc.) și realizate în limba franceză, care oferea avantajele unei limbi moderne, încurajând schimbarea și progresul. În acest context, am început să practic franceza, mai întâi ca profesor de gestiune la filierele și institutele francofone care au apărut în universitățile românești și mai apoi ca responsabil al unor astfel de structuri, în România și în alte țări din spațiul francofon. Aceste filiere/institute sunt unele dintre exemplele cele mai de succes ale emergenței mișcării universitare francofone în România. Ele au fost rezultatul mobilizării și acțiunii energice ale unui grup de tineri profesori francofoni și ale punerii în aplicare a unor politici instituționale, inovatoare pentru acea vreme, care au permis organizarea într-un timp record de filiere prin cooptarea a sute de studenți. Francofonia a contribuit astfel, în mod activ, la formarea cadrelor capabile să gestioneze procesul schimbării, să consolideze statul de drept, să restructureze aparatul administrativ. Aceste filiere au furnizat, în același timp, cadre capabile să sprijine eforturile de investiții ale întreprinderilor francofone instalate în țară. Francofonia a fost, de asemenea, una dintre primele organizații internaționale la care au aderat o mare parte dintre țările din fostul bloc comunist, printre care bineînțeles și România. Francofonia a fost pentru aceste țări o alegere de suflet, care a contribuit la dinamica națională și a integrării regionale și europene. 

Colaborarea cu Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și cu diferitele ambasade ale țărilor francofone, în special cea a Franței, a fost un ajutor valoros pentru noi la acea vreme, dar dinamica a fost insuflată din interior de acești profesori excelenți, cărora doresc să le aduc un omagiu cu ocazia celei de-a treizecea aniversări a Francofoniei din România. Cam în aceeași perioadă, am trăit și prima mea experiență francofonă în afara țării, care m-a marcat puternic, la Conakry (Guineea), unde în calitate de expert al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), m-am confruntat cu dramatismul neputinței de a găsi soluții viabile și rapide împotriva subdezvoltării.

Ideea vine vorbind

Consolidarea francofoniei universitare se face nu numai prin formare, ci și prin cercetare sau, mai bine spus, ar trebui să înceapă cu cercetarea. Intruziunea în ultimele două decenii a unei limbi dominante, limba engleză, a fost ca un tsunami pentru cercetarea în franceză și, în general, pentru cercetarea în limbile naționale. Aș vrea să fiu bine înțeleasă de la început. Nu fac o opoziție între limba franceză și limba engleză, considerată, cu toate subtilitățile și cu bogăția ei, o limbă de care sunt atașată, de asemenea. Contest categoric ideea că o cercetare de vârf se poate face numai în limba engleză, așa cum am îndoieli atunci când profesori francofoni nativi, stăpânind insuficient aceste subtilități ale limbii engleze, predau studenților, ei înșiși francofoni, în „globish”, această limbă utilitară, săracă și fără nuanțe.

În domeniul cercetării, nu limba propriu-zisă, franceza sau oricare altă limbă națională, este în joc, ci rolul ei în calitate de „medium” în care cercetătorii percep realitatea înconjurătoare, identifică problemele contextuale, se chestionează, își formulează ipotezele, fac judecăți intelectuale. Este vorba mai ales de rolul ei în nașterea ideilor, întrucât „limba este singura care permite teoriilor și ideilor de a părăsi haosul celulelor nervoase și de a parveni la lumea exterioară” (potrivit lui Walter Krämer, „Limba maternă, motor al creativității gândirii”, Trivium, Revista franco-germană de științe umane și sociale, nr. 15/2013). Sfatul pe care-l dădea Heinrich von Kleist în eseul „Elaborarea progresivă a ideilor prin vorbire” merită și el reamintit: „Când vrei să știi ceva și nu poți s-o faci prin meditație, atunci te sfătuiesc, drag și savant prieten, să vorbești cu prima persoană care se prezintă la tine”, căci, spunea autorul (parafrazând maxima franceză „pofta vine mâncând”), „ideea vine vorbind”.

Dar consecințele acestui monopol al limbii engleze în cercetare sunt mult mai profunde, întrucât el a impus și un model formatat de cercetare de tip anglo-saxon, a influențat în multe domenii ale științei procesul de producere a cunoștințelor și modul de a vedea lumea, conducând adesea la îndepărtarea domeniilor de cercetare de realitățile contextuale, de universul socio-cultural național. În plus, valorizarea și condiționarea evoluției carierelor universitare de publicațiile în engleză au modificat profund cultura de recrutare în învățământul superior, cu rezultate nu întotdeauna probante.

Am în vedere, printre altele, „biblia” noii gestiuni publice („New public management”), care și-a arătat din nou limitele în actuala criză, sau pe cea a standardizării/normalizării. În contabilitate de exemplu, normalizarea, un proces care este atât politic, cât și tehnic, desfășurat aproape exclusiv în limba engleză, poartă în filigran un mod special de a gândi lumea, influențează alegerile de afaceri, relațiile sociale, cu anumite efecte asupra vieții economice și sociale. Cu toate acestea, puține voci ale cercetătorilor români (francofoni sau nu) au subliniat incoerența acestor standarde față prioritățile și contextul local. Mai mult, s-au alocat fonduri semnificative pentru promovarea standardelor internaționale de contabilitate pentru IMM-uri, care nu au acces la piața financiară! Ele nu urmează o logică financiară, ci o logică de familie și patrimonială. Ele sunt ancorate în realitățile locale. Deci, de ce atât de multe eforturi de cercetare legate de piețele financiare și standardele internaționale de contabilitate, în locul preocupării pentru finanțarea IMM-urilor, antreprenoriat, management de proiect, dezvoltare locală, economie socială, economie circulară si ecologică etc.?

Am avut șansa să colaborez cu centre de cercetare francofone, printre care Centrul de cercetare în contabilitate al Conservatorului Național de Arte și Meserii (CNAM), Paris, care promovează paradigme diferite din același domeniu al contabilității, dar al căror interes este astăzi mai mult decât evident, pentru a nu aminti decât rolul contabilității în promovarea unor întreprinderi ecologice și sociale. Ele n-au găsit decât un slab ecou în cercetarea și mai ales în practica românească.

În fața unor realități care busculează țara noastră, ca de altfel și alte țări francofone, și a dificultăților din viața de zi cu zi a unui mare număr de concetățeni, o nemulțumire intelectuală tributară creativității și inovației noastre scăzute în aceste domenii ar putea insufla dorința unui nou început. Acest nou început ar putea demara cu ieșirea din capcana gândirii formatate și deschiderea cercetării către alte arii lingvistice, pentru a profita de avantajele multilingvismului în producerea și diseminarea cunoștințelor științifice. Punctul meu de vedere poate fi, de asemenea, extins la alte științe umaniste și sociale, care nu sunt abilitate să producă reguli universale și predictive.

Limba se impune inovând

Francofonia s-a bazat inițial pe avantajele de a avea o limbă în comun, limba franceză. Spus prozaic, s-a bazat pe facilitatea de comunicare între țările membre, ceea ce oferă un loc de dezbatere și de schimb, cu un accent mai pronunțat pe dimensiunea culturală. Această bună bază relațională a Francofoniei a evoluat de-a lungul timpului, deschizându-se spre teme care nu sunt preocupante exclusiv pentru țările francofone, teme orientate mai mult spre solidaritate, drepturile omului, economie, dezvoltare digitală, dezvoltare durabilă, căutarea unui echilibru economic și social. Folosirea aceleiași limbi facilitează dialogul și schimbul în toate domeniile pe care le-am menționat, inclusiv în domeniul afacerilor. Prin tranziții succesive, Francofonia a evoluat de la limbă la… economie, fie ea reală sau digitală. Alegerile strategice ale Francofoniei economice au integrat de-a lungul timpului evoluțiile economiei mondiale care creează situații de vulnerabilitate sau oportunități de dezvoltare, precum și nevoile percepute și așteptările specifice ale țărilor membre. Ele sunt influențate de o multitudine de factori, dar unele domenii de intervenție sunt, din punctul meu de vedere, fundamentale, mai precis cele care consolidează baza productivă ancorată pe un teritoriu național, ca de exemplu, dezvoltarea sectoarelor cu valoare adăugată, sprijinul pentru IMM-uri, dezvoltarea industriilor culturale, promovarea unei economii de proximitate, facilitarea accesului la surse de finanțare adaptate contextului etc.

Această convingere este dată de exercițiul responsabilităților mele de director al cooperării economice la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) și de expert al altor organizații internaționale, care m-au făcut să mă confrunt cu realitățile anumitor țări și regiuni ale lumii francofone, cu sărăcia, subdezvoltarea și disperarea. M-am confruntat, de asemenea, cu ideologiile și stereotipurile modelelor de dezvoltare, pentru a nu reaminti decât programele de ajustare structurală propuse sau, mai bine zis, impuse de instituțiile de la Bretton Woods în diferite regiuni din spațiul francofon. Am văzut și am fost puternic marcată de mimetismul intelectual în promovarea modelelor macroeconomice „gata de utilizare” care m-au făcut de multe ori să mă gândesc la România de după ‘89. Am înțeles foarte clar că puterea unei politici economice sau a unui program de cooperare nu este măsurabilă prin importanța mijloacelor implicate, ci prin efectele sale reale asupra populației țintă.

În aceasta lume complexă, am fost tentată adesea să mă întreb dacă nu ar fi posibil ca Francofonia să disemineze și să-și facă cunoscute valorile și paradigmele de progres, potențialul de forțe în domeniul cultural, economic, politic, social, folosind alte limbi, chiar și limba engleză. Răspunsul nu-l dețin, dar ceea ce este sigur e că limba franceză se consolidează prin facilitarea accesului la „limba celuilalt”, promovând și sprijinind pluralitatea lingvistică cu toate beneficiile acesteia. Din această perspectivă, Francofonia rămâne „șansa diversității”.

Maria Niculescu este profesor universitar, fost șef de catedră UNESCO (catedra francofonă), responsabil de filiere francofone, director de institute francofone (INDE-București, ESFAM-Sofia), funcționar internațional (Directorul Direcției de cooperare economică a OIF; Ambasador, reprezentant permanent al OIF pe lângă Uniunea Europeană), expert în diferite organizații internaționale.

Maria Niculescu est professeur d’université, ancienne présidente de la chaire UNESCO (chaire francophone), responsable des sections francophones, directrice des instituts francophones (INDE-Bucarest, ESFAM-Sofia), fonctionnaire internationale (directrice de la Direction de la coopération économique de l’OIF; ambassadrice, représentante permanente de l’OIF (près de l’Union Européenne), expert dans différentes organisations internationales.