Textul Evangheliilor nu este și nu trebuie să fie, nici măcar în lumea celei de-a patra Revoluții Industriale (cea care leagă oamenii de oameni, oamenii de lucruri, lucrurile de lucruri), în care reificămși deificăm ca niște pui de demiurgi scăpați în laboratorul sensurilor lumii și vieții, un exercițiu nici zelos, nici zeflemitor. „Toate-s vechi și nouă toate” (de exemplu, și „testamentele”): cu alte cuvinte, și î.Hr., și d.Hr.exista/t-au/-vor„negustori”și „vameși”, „cerșetori”și „tâlhari”, „rândași”și „despoți”. Povestea lor, dincolo de revelații și revoluții transcendente, vorbește despre un continuum al imanentului uman, unul căzut, însă în căutare de ridicare,în care, bunăoară,și asceza,și libera întreprinderesunt ambele căi de mântuire valide.

Înainte de a simți materialmente… spiritul Crăciunului, așa cum îl palpăm noi pe tarabă (economicește, adică), merită (tot economic) să ne oprim puțin asupra poveștii Crăciunului așa cum ne apare din textele biblice, deși citirea prea„analitică” a „episodului Bethleem” ar putea părea multor exegeți ai Cărții cărților o întreprindere oarecumburlescă, ba chiar o blasfemie. Dar concluziile pot fi surprinzătoare. Pentru mulți dintre credincioși, umblați în Scriptură măcar prin ochii unui preot de țară, la liturghia de duminică, Nașterea Domnului este pilduitoarepentru ideile de austeritate și de milostenie. Austeritatea adăpostului, alături de milostenia gazdei, puse în contrast cu tratamentul meschin și neomenos al altor hangii. Totuși, să fie asta singura cheie?

Dar dacă am reevalua penuria de locuri de cazare din Galileea acelui moment ca nefiind fatalmente urmarea vreunui rateu moral sau a vreunui eșec al pieței?Că oare nu (mai) mereublamatele dezechilibre societale atroce și ferocese ivesc ca fruct (otrăvit) al unei intervenții (inoportune) în mersul (fie el și imperfect) al rânduielilor umane? Recensământul cerut de împăratul Romei, musai la locul de obârșie al fiecărui supus, din evidente „rațiuni fiscale” de „prelucrare a datelor”, a dat peste cap„piațaospitalității” din oraș. Dacă penuria ar fi avut elemente de cronicitate, spiritul antreprenorial tradițional al zonei ar fi speculat oportunitatea de afaceri prin construirea mai multor spații de cazare, iar hanurile fully-booked ar fi fost rarisime.

Cu atât mai mult, nimeni cu simț durabil comunitar, ca să nu zicem și întreprinzător, nu l-ar fi refuzat senin pe Iosif, om înstărit și respectat atât în comunitatea de origine, cât și în cea de adopție, sau pe soția lui, mai ales în starea în care ea se afla. Imaginea cu Iosif și Maria bătând din poartă în poartă, tratați cu dispreț sau nepăsare, este, mai repede, o forțare a textului biblic. Starea reală de aglomerare a dus la senzația refuzului sistematic, fără a fi vorba de meschinărie.Apoi, hangiul nu i-a adăpostit neapărat din milă; nu știm din Biblie dacă șederea în grajd a fost remunerată sau nu, fie și cu discount, dar gestul este în sine marca unui liber întreprinzător care încearcă, cu puținele resurse disponibile, să ofere un serviciu. Act firesc, (dez)interesat sau nu.

Totodată, secvența „adorației magilor”, bogat ilustrată pictural sau statuar, este și ea o pledoarie a ideii că nu avuțiaper se, ci patima ori necinstea dobândirii sunt incriminabile moral. Cei trei oferă Sfintei Familii nu lucruri derizorii, deși poate mai utile momentului, ci daruri scumpe, mărfuri rare în epocă, „aur, smirnă și tămâie” (un mic stoc de „capital”), cu scopul vădit de aaduce un plus de bunăstare în viitor. Și nu sunt refuzați!Deși mulți condamnă exploatarea comercială a Nașterii Domnului, precum și orice apologie a acestui fapt, morala Scripturii nu (poate) exclude spiritul comercial onest. Libera întreprindere, munca asiduă, milostenia sinceră (laolaltă cupiedicile și poverile Cezarilor) vor fi fiind cu noi peste tot și din- și pentru totdeauna.