O caracteristică relativ recentă a Vestului, născută dintr-o viziune mai veche a progresului incremental al istoriei către un viitor luminos („whig theory of history”), este un tehno-optimism nemărginit care s-a extins dincolo de cercurile ghildelor domeniului și a devenit o prezumție de bază sau chiar o axiomă nearticulată a perspectivei omului de rând.

Formula (tehno-politică a) fericirii

Conform acestui fir narativ, lumea evoluează către o bogăţie din ce în ce mai mare, către maximizarea libertăţii individuale în sânul unor comunităţi care mai mult oferă sprijin decât cer sacrificiu și către forme aproape absolute de securitate și bunăstare personale. Printre acestea se numără învingerea celor mai cumplite boli sau chiar a îmbătrânirii, depășirea limitărilor condiţiei umane și repudierea elementelor întunecate ale naturii omului care au fost amplu documentate istoric. Deraierile de la aceste deziderate, mai ales în istoria recentă, nu invalidează corectitudinea fundamentală a acestei viziuni de viitor, ci ne îndeamnă la redublarea eforturilor personale și colective către realizarea sa, iar sacrificiile și contribuţiile pe care le cere acest parcurs sunt o validare a virtuţii noastre.

În esenţă, aceasta este varianta seculară a unei tendinţe culturale religioase adânc înrădăcinate în psihicul colectiv al Vestului. De la optimismul debordant al perioadei imperiilor coloniale, când se articula misiunea civilizatoare, la declaraţiile din ajunul Primului Război Mondial,  conform  cărora  interdependenţele economice au făcut un război european imposibil și de neconceput (Norman Angell în „Iluzia optică a Europei” – 1909), și până la predicţiile lui John Maynard Keynes cu privire la iminenta viaţă de abundenţă materială însoţită de un număr foarte redus de ore muncite, această tendinţă reapare sub forme noi, dar rimând cu cele precedente. O formă recentă a fost „sfârșitul istoriei” a lui Fukuyama, o celebrare prematură a victoriei democraţiei liberale asupra modelelor concurente.

Era digitală, care a dus nu doar la schimbări ale paradigmei economice, ci și la inovaţie socială rapidă și continuă, naște din nou un astfel de optimism. Este poate derivat din asimilarea perspectivei tipologiilor umane ale căror exponenţi au avut viziunea și energia necesare dezvoltării domeniului. Mulţi au vorbit despre „câmpul care distorsiona realitatea” pe care îl emitea Steve Jobs sau despre intensitatea convingerilor pionierilor ciberneticii, care se alinia cu o pasiune pentru știinţifico-fantastic care îndemna la astfel de realizări.

Politologul american James Burnham, în scrierile sale despre noua clasă tehnocratică care se contura deja la începutul secolului XX, menţiona printre caracteristicile acesteia meliorismul, utopianismul, scientismul și cosmopolitanismul. Astfel de caracterizări au fost emise și de J. Kenneth Galbraith prin tehnostructură, de Alvin Gouldner prin noua clasă, de Michael C. Jensen, Peter Drucker și alții.

Conform cadrului propus de Burnham, meliorismul este credința în perfectibilitatea umană, eventual prin intervenția statului sau a unei alte autorități. Utopianismul este credința într-o lume ideală, dar care, spre deosebire de viziunea religioasă care amâna această lume până la Judecata de Apoi sau după moartea individului, ar fi realizabilă în decursul vieților noastre sau nu cu mult timp după, prin avansul tehnologic și efectele sale politice, economice, sociale și chiar biologice sau cognitive.

Meliorismul și utopianismul se încadrează în ceea ce Christopher Lasch a numit concepția terapeutică a statului, în care patologiile sociale sunt vindecate sau corectate prin terapii formulate științific și implementate de autorități prin instrumente de toate tipurile, dezvoltate din disciplinele stăpânite de clasa tehnocratică. Scientismul este credința într-o știință a omului care să fie la fel de precisă și previzibilă în rezultate ca științele exacte și care să inspire organizarea noastră socială și politică pentru atingerea obiectivelor propuse în cadrul ideologiilor scientiste. Acestea nu au fost doar cele liberale, ci inclusiv cele totalitare, cum ar fi comunismul și dezideratul său al omului de tip nou. Nu în ultimul rând, cosmopolitanismul este o înclinație către perspectiva similitudinilor grupurilor și culturilor umane și o dorință a reducerii barierelor care le separă, contrastând cu atracția față de particularismul grupurilor și diversitatea de practici, valori, perspective, limbi și produse culturale rezultante. Tendința omogenizatoare a cosmopolitanismului erodează prejudecăți și bariere în calea împlinirii individuale.

Lumea digitală devine un spațiu ideal de transmitere, coordonare, verificare și susținere a unei noi ortodoxii, de unde și inițiativa unor țări de a oferi servicii digitale alternative celor vestice și, eventual, mai bine racordate la preferințele și prioritățile elitelor locale.

În funcție de caracteristicile ideologiei respective, putem adăuga și o dimensiune a hedonismului, legată de definirea nevoilor în termeni de gratificare materială și de prioritizare a acesteia, scăzând orizontul de timp al satisfacerii nevoilor individului.

Aceste aspecte nu insuflă doar perspectivele aderenților lor asupra lumii, ci legitimează politicile pe care le propun și le justifică în fața propriului grup și a grupurilor terțe. Ele, în cele din urmă, constituie formula politică, în accepțiunea lui Gaetano Mosca, pe care se fondează o ideologie și care asigură ascensiunea unui grup de elite în interiorul societății. Aceste elite își impun perspectivele și preferințele politice în confruntarea cu alte grupuri de elite, asigurându-și dominația, întâietatea accesului la resurse și perpetuarea puterii sale.

Profeții nedezinteresate

Introducerea aceasta lungă este necesară pentru a evidenţia un tipar în lumea elitelor tehno-optimiste – predicţiile pe care le fac sunt aliniate cu interesele lor:

  • perspectivele lui Mark Zuckerberg asupra societății deschise și a redefinirii intimităţii validează modelul Facebook;
  • beneficiile smartphone și Internet of Things generează pieţe noi și lucrative, precum și fluxurile de date de care depinde un întreg ecosistem digital, inclusiv agenţiile de intelligence;
  • deschiderea graniţelor nu duce doar la deschiderea pieţelor de consum sau a pieţelor de forţă de muncă, ci și la omogenizarea gusturilor și tiparelor de consum ale populaţiilor, generând efecte de scară, diversitatea reducându-se la variaţii minore locale și variaţii legate de modă și exotism superficial;
  • nu în ultimul rând, intervenţiile statelor pentru ameliorarea problemelor sociale reale sau percepute (de la lipsuri materiale până la reglementarea interacţiunilor sociale) amplifică puterea acestora și justifică mărirea organizaţiilor de resort, precum și a cererii de utilizare a disciplinelor tehnocratice, de la comunicare și marketing până la ingineria și protecţia sistemelor complexe.

Trendul pe care îl observăm în societăţile avansate este cel de maturizare a spaţiului digital, care duce la înlocuirea unui Vest Sălbatic în care totul este posibil, inclusiv libertatea individului, cu o variantă matură în care structurile și regulile civilizaţiei îi ajung din urmă pe pionieri, care trebuie să caute noi frontiere de colonizat. Ceva de acest gen s-a întâmplat și cu frontiera originală a Vestului Sălbatic, până când s-a ajuns la limitele geografice ale acesteia. În lumea digitală, firmuliţele pornite în garaj sunt înlocuite (sau asimilate) de coloși cu mii de angajaţi, cu legături strânse cu lumea investitorilor instituţionali, a sindicatelor bancare necesare pentru medierea marilor afaceri (IPOs) sau a reglementatorilor și factorilor de decizie politică (lobby- ul Silicon Valley este o putere în Washington, nu doar prin donaţii, ci și prin alte forme de sprijin). Antreprenorul devine sau este înlocuit de managerul/executivul profesionist, iar compania nu mai poate funcţiona fără propria tehnocraţie. Antreprenorialismul mult clamat al lumii digitale nu era o înlocuire a vechiului model corporatist, ci o rafinare a sa și o adaptare la noi provocări, iar elitele antreprenoriale care propuneau un model relativ diferit au fost cooptate și asimilate de elitele pre-existente.

The brave new digital world

Trendurile au fost accelerate de descoperirea faptului că, în multe privinţe, competiţia digitală este de tipul „winner takes it all”, în care efecte de scară și de reţea duc la consolidarea pieţelor sub un singur mare jucător, chiar dacă poziţia sa nu este neapărat sigură – Facebook pentru reţele sociale, Amazon pentru retail online și, poate cel mai important, pentru servicii de tip cloud (cea mai mare sursă de profit și legătura cu entităţi statale), Google pentru căutare online și advertising, Windows pentru sisteme de operare, Linux pentru ocategorie întreagă de aplicaţii critice specializate etc. Micii jucători persistă pentru pasionaţi sau pentru segmente speciale și constituie o sursă continuă de inovare care să fie asimilată de marii jucători. Observăm astfel, într-o perioadă foarte scurtă, o transformare fundamentală de paradigmă:

  • teoretizarea și confirmarea legăturilor strânse dintre firmele digitale și structurile de stat, de la colaborare (presupus forţată legislativ, dar nu numai) pentru cenzură, divulgarea informaţiilor sau tuturor datelor utilizatorilor la cerere sau continuu, și până la implementarea de vulnerabilităţi pentru facilitarea accesului autorităţilor legitime;
  • cenzurarea conţinutului online, începând cu elementele justificabile public (terorism, dezinformare ) și ajungând la suprimarea dizidenţei politice, uneori delegitimizată sub eticheta extremismului sau „fake news”. Mai nou, Google renunţă la surghiunul auto-impus de pe lucrativa piaţă chineză și va accepta să cenzureze major rezultatele căutărilor utilizatorilor, în schimbul intrării sale în acest spaţiu gigant;
  • suprimarea personalităţilor dizidente și extinderea consecinţelor în viaţa reală, prin consecinţe mandatate de stat sau urmărite de indivizi și grupuri cu agendă proprie – ostracizare socială, diminuarea statutului social public, pierderea locului de muncă etc.;
  • fructificarea oportunităţilor de manipulare și comunicare oferite de lumea digitală, cum ar fi experimentele Facebook și Google legate de schimbarea opţiunii politice sau încurajarea voturilor persoanelor prin manipularea informaţiilor oferite de algoritmii proprii, care mediază contactul utilizatorului individual cu spaţiul online.

Toate-s vechi și nouă toate

În practică, lumea digitală devine un spațiu ideal de transmitere, coordonare, verificare și susținere a unei noi ortodoxii, de unde și inițiativa unor țări de a oferi servicii digitale alternative (rețele de socializare, conturi de email, infrastructură digitală și cloud proprii, servicii de căutare) celor dominante în Vest și, eventual, mai bine racordate la preferințele și prioritățile elitelor locale. Politologul american Samuel Francis, într-o critică adresată unui exponent al potențialului liberator al tehnologiilor, scria că „potențialul mai puțin atractiv al noilor tehnologii în domeniul eficientizării represiei și înregimentării politice, agresiunii militare și manipulării psihologice […] nu a fost realizat de Gilder (n.m. George Gilder, futurist renumit), iar așteptările sale cu privire la efectul progresist al acestor tehnologii asupra relațiilor și aranjamentelor so- ciale reiterează scientismul și meliorismul perspectivei ma- nageriale asupra lumii”.

Desigur, nu este totul negru. Aceste evoluții sunt produsul răspunsurilor la adresa unor mari provocări survenite în urma creșterii masei și complexității societăților umane, care au pus presiune asupra aranjamentelor sociale, politice și economice precedente și care necesită noi răspunsuri. Ele au, însă, consecințe nedorite,pentru că nu reprezintă neapărat o deviație de la normalul societăților umane, ci, mai degrabă, devin o confirmare a tiparelor perene ale organizării comunităților de oameni, cu rădăcini în caracteristici umane persistente. Întrebarea este dacă vom putea preîntâmpina excesele înainte ca ele să diminueze inclusiv beneficiile noilor dezvoltări. Vulnerabilitatea societăților moderne la atacuri cibernetice, dar și alte mijloace subversive trebuie să fie recapitulată în aceeași frază în care factorii de decizie detaliază binefacerile prezente și viitoare ale digitalizării societății.

Blockchain, înlănțuirea și dezlănțuirea

Noua frontieră a lumii digitale pare a fi tehnologia blockchain, care promite să dezintermedieze multe dintre interacțiunile economice, sociale și politice în care încrederea era imposibilă fără un terț bine recompensat sau influent. Aceasta reprezintă încă o speranță că tehnologia va veni de hac tendințelor care se manifestă din înclinația către control. Nu avem, însă, nici o garanție a unui spor al libertății. Putem întrezări doar beneficii punctuale la nivel de proces – eficiențe în lanțuri de producție și aprovizionare, costuri mai mici la tranzacții de toate felurile, acces mai facil și mai sigur la baze de date, chiar și un suport mai bun pentru operațiuni devotare. Însă toate acestea presupun acceptarea mainstream a blockchain și intrarea în sfera și intervalul de mărime și relevanță a atenției statului și a tuturor celorlalte mari entități cu capacități de constrângere. Domesticirea blockchain pentru marea masă a oamenilor nu exclude existența, în paralel, a unui spațiu de maximizare a libertății individuale prin aplicații astfel codificate, însă numai pentru oameni motivați personal și ideologic, sofisticați tehnologic și în număr restrâns. Multe astfel de nuclee de libertate există pe net, dar departe de conștientizarea marii mase a populației consumatoare de servicii digitale, căreia îi este prezentată (pe bună dreptate de multe ori) drept o zonă periculoasă sau ilegitimă. În cele din urmă, orice oraș care dorește să controleze fenomene indezirabile ajunge să creeze un spațiu dedicat tolerării acestora din diverse motive și considerente – cartiere cu felinare roșii sau zone rău famate care apar din penumbră și unde toată lumea știe că te poți duce pentru interese ilicite. O astfel de situație se găsește și în lumea digitală, mai ales cu privire la zona gri a tehnologiilor și aplicațiilor nereglementate și care nu intră, automat, într-o categorie de activități sancționabile legal sau prin oprobriu public. Observăm, spre exemplu, relația complexă dintre state și grupurile de hackeri și interacțiunile din ce în ce mai frecvente și mai variate dintre aceste entități.

În cele din urmă și în absența unor predicții clare cu privire la viitorul digitalizării, ne rămâne doar să apelăm la constantele societăților umane – lupta pentru resurse, pentru control, pentru statut social, pentru securitate și pentru amplificarea și perpetuarea privilegiului propriu. Niciuna dintre acestea nu ne oferă motive să fim încrezători în sporul libertății absolute pe termen mediu. Dimpotrivă, ca să-l parafrazăm pe Președintele Erdogan al Turciei, libertatea digitală este ca un tramvai: te sui în el și te dai jos la destinație. Acesta pare să fie trocul inevitabil – siguranță, predictibilitate și dezvoltare pe orizontală în schimbul libertății pe măsură ce un sector se maturizează. Putem teoretiza o creștere a libertății relative, în areale bine definite, așa cum și ideologia liberală a adus beneficii legate de circulație și alegerile individuale. Însă aceste libertăți sunt, de fapt, câștigate pe seama valorilor, restricțiilor și preceptelor trecute și nu doar că nu aduc atingere intereselor structurale curente, ci, mai degrabă, le întăresc. Provocările la adresa intereselor dominante curent nu vor fi tratate cu aceeași bonomie indulgentă ca rebeliunea conformistă promovată ca mijloc de control. Așa se ajunge la comparații punctuale nefavorabile în privința libertății cu perioade din trecut – autoritățile coloniale britanice din America prerevoluționară, Gestapo-ul nazist sau organele de securitate comuniste nici nu puteau visa la instrumentele de identificare și constrângere a țintelor lor pe care le oferă astăzi revoluția digitală. Menționăm abundența de informații, capacitatea de a le folosi pentru a profila și identifica individul sau de a controla discursul public.

Mulți au vorbit despre „câmpul care distorsiona realitatea” pe care îl emitea Steve Jobs sau despre intensitatea convingerilor pionierilor ciberneticii, care se alinia cu o pasiune pentru științifico-fantastic care îndemna la astfel de realizări.