De aproape trei decenii, România se zbate să reformeze sistemul de educație, însă nici până în momentul de față şcoala nu ştie încotro să se îndrepte şi bâjbâie în derivă. Toți cei 26 de miniştri care au condus Educația au venit cu schimbări care nu au făcut altceva decât să crească starea de instabilitate şi de incoerență din sistem.

În 1998, la niciun an de la preluarea portofoliului ministerial, Andrei Marga dădea Educației româneşti un Curriculum Național coerent, modern, adaptat noilor realități post-decembriste, sincronizat cu sistemele de educație europene. O construcție monumentală care acoperea absolut toate componentele reformei învățământului: restructurarea anului şcolar, gama disciplinară, programa disciplinelor, metodele de evaluare, informatizarea, pregătirea personalului didactic, nouă infrastructură, liberalizarea pieței manualelor şcolare etc. Însă fiecare dintre miniştrii care i-au urmat şi-a făcut practic o lege din modificarea şi adaptarea, după ureche şi cu nepricepere, a acestui edificiu educațional, încât din el nu a rămas mai nimic.

Scandalul manualelor şcolare se înscrie perfect în această nefericită serie de încercări, bâlbâieli, urechisme şi enormități politice care au făcut ferfeniță Curriculumul Național din 1998 şi au condus sistemul de educație spre ceea ce este el astăzi: un bolnav cronic, cu şanse din ce în ce mai mici de însănătoşire.

Manualele alternative au reprezentat la vremea respectivă o revenire la normalitate, după 50 de ani de totalitarism şi îndoctrinare. Ulterior însă, şi cu ele s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi cu reforma lui Marga. Au început să apară fisurile, calitatea acestora deteriorându-se. Tensiunile dintre Ministerul Educației şi editori s-au înmulțit şi s-au amplificat de la un an la altul, ajungând la o adevărată criză a manualelor.

În 2017, ministrul Educației Liviu-Marian Pop a hotărât să pună capăt acesteia, şi a demarat procedurile de revenire la manualul unic, chiar dacă ideea a eşuat lamentabil în Ungaria şi în Polonia, țări cu sisteme de educație superioare celui de la noi. Ceea ce a urmat a amplificat şi mai mult criza manualelor şi, drept consecință, a readus în prim-plan o discuție mai veche: manualele alternative versus manualul unic.

Nota bene: ca o încununare a harababurii din Educație, la începutul lunii august, ministrul Valentin Popa a anunțat o nouă criză, criza de autori de manuale şcolare (sic!). Situația nou creată la începutul noului an şcolar face parte din realitatea, cu accente de absurd, a şcolii româneşti.

Cronica unui eșec anunțat

Început de toamnă în România. Şcoala se deschide, pe fondul unui scandal de proporții. Ca în fiecare an. Tipărite în grabă, multe dintre manualele de la clasele I, a II-a şi a VI-a sunt pline de greşeli.

Variantele digitale – celebrele suporturi electronice în jurul cărora s-a făcut atâta tam-tam cu cinci-şase ani în urmă – lipsesc. Presa, părinții, şcoala – toată lumea este revoltată la culme. Se vorbeşte despre o bătaie de joc care a costat Ministerul Educa iei Naționale aproape 30 de milioane de lei. 30 de milioane de lei aruncați pe fereastră, spun mulți comentatori. Graba în care s-a lucrat, timpul extrem de scurt avut la dispoziție (de la mijlocul lunii iulie) sunt scuze palide pentru dezastrul din cărțile şcolare de anul acesta, enormitățile care le umplu sunt intolerabile.

În manualele de matematică pentru clasa a VI-a au fost găsite erori ştiințifice, exprimări neclare, greşeli gramaticale. Spre exemplu, la unul dintre cele două manuale, una din două pagini este cu eroare.

Manualele de limba română de clasa a VI-a sunt şi ele pline de greşeli. În ambele, în multe situații nu s-a respectat programa. Iar gafele se țin lanț. Potrivit unei scheme, reiese că limba vorbită este subiectivă, iar cea scrisă este obiectivă. În manualul de geografie de clasa a VI-a (care a şi fost retras, în vederea retipăririi), Teleormanul este în locul Drobetei-Turnu Severin, Marea Moartă este găsită pe locul pe care ar trebui să fie Marea Roşie, regiunea industrială Ruhr apare scrisă Rhur. Fără comentarii… Manualul de istorie conține, şi acesta, erori inacceptabile – definiții greşite, date istorice eronate ş.a.m.d. În manualul de biologie, tot de clasa a VI-a, inima şi ficatul sunt aşezate greşit în corp, în vreme ce lungimea vaselor de sânge este când de 160.000, când de 96.000 de kilometri. Mai mult, manualul conține foarte multe greşeli gramaticale. În ceea ce priveşte manualul de engleză pentru clasa a VI-a, situația este şi mai delicată. Niciun profesor nu a depus un manuscris pentru această materie, conform noii legi a manualelor, prin urmare nu se ştie când şi dacă va mai apărea anul acesta. Dar nici abecedarele nu s-au regăsit pe băncile nevinovaților copii, în prima zi a anului şcolar. Degringolada e generalizată la nivel de minister, acuzele curg dinspre Editura Didactică şi Pedagogică înspre autori, dar şi înspre editorii de carte şcolară, bănuiți că ar fi boicotat tipărirea manualelor. Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, formulează o explicație: întârzierea a fost cauzată de faptul că s-a decis o reverificare a tuturor manualelor, după ce a izbucnit scandalul privind cele 150.000 de manuale de geografie greşite…

„Mi-e rușine de rușinea scriitorilor de manuale“

Ne întrebăm siderați dacă unii dintre aceşti autori şi angajați ai EDP nu au cumva şi ei copii în clasa I, a II-a sau a VI-a. Cum se uită în ochii acestora şi cum nu intră în pământ de ruşine? Ce le vor explica propriilor copii care se vor uita uluiți la ei şi neputincioşi la manualele de pe bancă şi la eratele care le însoțesc?

Un cadru didactic din țară a postat pe net o mărturisire zguduitoare: „Mi-e pur şi simplu ruşine să mai spun că sunt profesor. Mi-e ruşine de neputința mea, mi-e ruşine să apar în fața copiilor, mi-e ruşine de părinții lor. Şi mi-e ruşine de ruşinea scriitorilor de manuale, ca atunci când mi-e ruşine pentru un actor – şi sufăr – când îl văd cât de prost joacă. Să nu uităm că doar cu sprijinul acestor mici executanți, cu care împart de altfel şi profitul, politrucii reuşesc să ne acapareze. Şi, desigur, cu ajutorul tăcerii noastre complice, a indiferenței noastre, a gândului că viața merge oricum înainte”.

Ruşinea şi responsabilitatea sunt, de altfel, concepte din ce în ce mai rar întâlnite la noi, iar politicienii noştri le-au scos de multă vreme din vocabular. În prima zi de şcoală, ministrul Valentin Popa a ignorat pur şi simplu catastrofa. Departe de a-şi face mea culpa în fața elevilor, părinților şi a cadrelor didactice, acesta s-a lăudat cu faptul că „elevii claselor I-VI beneficiază, din acest an şcolar, de manuale noi” şi că „elevii vor avea manuale noi pentru 26 de discipline la care nu au existat manuscrise în ultimii 20 de ani”. Aşadar, niciun cuvânt despre dezastrul din manuale.

Scandalul manualelor greșite de EDP – în Parlamentul României

Scandalul a explodat în Parlament, când directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, Maria Nistor, a fost audiată, în luna septembrie, în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților. Maria Nistor a anunțat atunci că evaluatorii şi autorii manualelor greşite vor fi dați în judecată şi că aşteaptă scuze din partea acestora. „Vom acționa în judecată atât Centrul Național de Evaluare şi Examinare, cât şi autorii. De acolo mă aştept la nişte daune morale pentru că au greşit cu abordarea pe care au avut-o în raport cu EDP. La Geografie e imperios necesară retipărirea, ar fi imperios necesar şi ca autorii şi evaluatorii să îşi ceară scuze alături de EDP în privința redactării, la celelalte manuale se va face o mică erată”, a conchis Maria Nistor, directorul EDP.

De asemenea, într-un comunicat postat pe site-ul editurii se preciza că, „spre deosebire de anii anteriori, când Ministerul Educa iei Naționale nu avea drept de erată asupra manualelor pe care le achiziționa, acum orice poate fi corectat. Tocmai de aceea, în prima parte a săptămânii viitoare va apărea varianta digitală corectată, incluzând şi atenționări cu privire la formatul letric. În acest an, există deja tipărite 1.600.000 de exemplare pentru clasa a VI-a, iar conducerea Ministerului Educației Naționale, precum şi cea a Centrului Național de Evaluare şi Examinare şi cea a Societății Editura Didactică şi Pedagogică S.A. îşi exprimă încrederea că erorile regretabile, de tipul celor din manualul de Geografie, nu sunt recurente”.

În consecință, pentru elevi, a început un an nu doar sub semnul nesiguranței, ci şi al neîncrederii în infailibilitatea profesorului, a manualului, nu în cele din urmă, a şcolii, în ansamblu.

Nu ştim cât de bine au verificat cei de la EDP celelalte manuale pentru ca, aşa cum spuneau chiar ei, să nu mai apară greşeli, fiindcă imediat a mai fost semnalată una, în manualul de limba română de clasa a II-a, unde „Balada unui greier mic”, de Topârceanu este scurtată, adaptată, practic reinventată!

Actorii principali aruncă vina de la unul la altul

Ca întotdeauna, cei implicați încearcă să dea vina unii pe alții. Editura Didactică şi Pedagogică amenință cu procese şi cere daune morale autorilor, ca şi când nu sub umbrela ei ar fi fost tipărite. Editurile care au pierdut enorm în urma monopolizării de Minister a industriei manualelor arată indignați cu degetul. Dincolo de toate acestea, ne rămâne în suflet o imensă lehamite: nu putem să facem nimic, bun, suntem incapabili să reparăm ceea ce am stricat. Se vorbeşte, de ani şi ani de zile, despre o educație de calitate, despre o şcoală românească performantă, adaptată noilor realități, sincronizată, cum am mai spus, cu exigențele educaționale şi mondiale. Dar cum să facem o şcoală demnă de mileniul în care ne aflăm, când copiilor li se oferă manuale asemenea celor editate şi tipărite anul acesta? Se pare că interesul copilului este ultimul aspect care îi preocupă pe cei puşi să le construiască traseul educațional. În cele din urmă, nici nu ne interesează cine se face vinovat. Ceea ce ne interesează şi ne revoltă este că toți se fac vinovați pentru modul superficial în care au tratat îndatorirea de a asigura copiilor manuale şcolare de calitate la începutul anului şcolar. Aşa cum promisese Editura Didactică şi Pedagogică. Acesta era, de fapt, motivul principal pentru care Editura Didactică şi Pedagogică primea monopolul absolut asupra manualelor şcolare, ca manualele şcolare să se găsească integral pe bănci, la începutul anului şcolar, şi să se elimine crizele anuale generate, în opinia Ministerului Educației Naționale, de editurile care câştigau licitațiile de carte şcolară şi care nu respectau termenele stabilite în calendar.

O editură unică și manuale unice, toate strâns unite în jurul partidului?

Dar de unde a început totul şi cum de s-a putut ajunge într-o asemenea situație fără precedent?

În 2017, în timpul ministeriatului său de la Educație, Liviu-Marian Pop s-a hotărât să rezolve, odată pentru totdeauna, problema manualelor şi a declanşat războiul împotriva „baronilor” acestora. Expresia îi aparține şi a generat revoltă, deoarece printre aşa-numiții baroni ai manualelor se numărau edituri precum Humanitas, Nemira sau All, iar pentru mulți, ideea reîntoarcerii la manualul unic era similară cu un pas înapoi de la democrație şi valorile acesteia, o întoarcere la totalitarism.

Primul pas a fost ca, împreună cu ceilalți membri ai Executivului, să scoată celebra deja Ordonanță de Urgență prin care Editura Didactică şi Pedagogică trecea în subordinea Ministerului Educației, oferindu-i exclusiv acesteia sarcina de a edita manuale şcolare unice.

Era arma secretă a ministrului Pop, asul din mânecă, în răfuiala cu „baronii manualelor”. În sistemul centralizat, comunist, Editura Didactică şi Pedagogică fusese singura care tipărea manualele şcolare. Şi o făcea bine. Autorii erau cadre didactice universitare cu experiență.

După căderea comunismului, EDP nu a mai reuşit să țină pasul cu liberalizarea pieței cărții, s-a menținut un timp pe linia de plutire, dar la scurtă vreme după Revoluție a intrat într-un iremediabil declin. Eforturile disperate ale directorilor nu au reuşit să stopeze căderea.

În 2017, EDP era o editură obscură care se zbătea să supraviețuiască. Pentru Ministerul Educației însă, EDP a reprezentat tot ce-i trebuia pentru a începe răfuiala cu editorii de carte şcolară. Editura Didactică şi Pedagogică încă mai era un brand, avea un prestigiu solid construit în decenii de activitate în domeniu, iar numele, pentru mulți, se asocia cu cel al Ministerului Educa iei, părând pentru mulți un apendice al acestuia. Deşi nu era.

Aşa se face că, scoasă la lumină din zona de obscuritate în care ajunsese, Editura Didactică şi Pedagogică s-a transformat peste noapte în societate pe acțiuni, cu capital integral de stat. Din acel moment, în opinia celor de la MEN şi din Guvern, lucrurile trebuiau să intre în linie dreaptă spre manualul unic scos de o editură unică, exact la fel ca înainte de 1989.

Graba și încăpățânarea Ministerului Educației Naționale au costat mult

La data de 25 aprilie 2018, Curtea Constituțională a României a dat însă aviz de neconstituționalitate pentru Ordonanța 76. Portofoliul Ministerului Educației era deținut de Valentin Popa; acesta trebuia să ia rapid o decizie, iar opțiunile pe care le avea la îndemână nu erau multe. Se putea conforma deciziei CCR, caz în care trebuia să convingă Executivul să dea Hotărârea de Guvern care trecea în legalitate Editura Didactică şi Pedagogică, în calitate de regie autonomă cu capital de stat. Dar în acest caz exista riscul ca respectiva HG să fie atacată în instanță şi, din nou, operațiunea de producere a manualelor s-ar fi blocat.

Cea de-a doua variantă pe care o avea la dispoziție ministrul era să recunoască eşecul antecesorului său şi să organizeze licitație la care să se înscrie, evident, editurile private… adică odioşii „baroni”, tocmai cei împotriva cărora începuse Liviu Pop războiul. „În momentul de față – spunea la vremea respectivă preşedintele Asociației Edu Cer, Ştefan Vlaston, pe blogul Adevărul –, toată activitatea de producere a manualelor şcolare pentru anul şcolar 2018-2019 este blocată. Toată legislația secundară a fost construită în baza OUG 76/2017, de transformare a Editurii Didactice și Pedagogice într-o entitate economică cu capital exclusiv de stat care să se ocupe de producerea manualelor școlare, eliminând competiția adusă de alte edituri, competiție generatoare de calitate. Ce se va întâmpla din acest moment­ – se întreba în continuare președintele Asociației Edu Cer –, dacă toate Ordinele de Ministru și alte acte de legislație secundară au fost construite în baza OUG 76/2017? Chiar și în situația în care Guvernul s-ar fi mobilizat și ar fi emis Hotărârea de Guvern, ce urma să se întâmple cu legislația secundară emisă în baza OUG 76, cu etapele deja parcurse în baza OUG 76? Devin nule de drept. Totul trebuie luat de la început, în baza unei HG emise de Guvern. Mai este timp să ajungem în septembrie 2018 cu manuale de calitate pe băncile elevilor? În opinia mea, nu mai este timp“.

Gabriel Ispas, secretarul de stat care a coordonat departamentul juridic de la Ministerul Educației, era convins că unica soluție pentru ca școlarii să aibă manuale pe bănci la începutul anului era organizarea unei licitații publice. „Personal, am prezentat mai multe obiecții la modul în care arăta Ordonanța de Urgență. Au existat numeroase observații inclusiv de la Ministerul Justiției cu privire la această ordonanță. De ce Guvernul a decis să adopte acest act este o chestiune la care nu aș putea să răspund. Acum, singurul lucru care ar trebui să se facă este ca ministrul Educației să dea un Ordin de Ministru prin care să declanșeze o licitație publică, cu termene mai strânse, astfel încât elevii să primească manualele la începutul anului școlar. Dacă însă se va trena foarte mult, elevii nu vor avea manualele pe bănci în septembrie“, explica în luna aprilie Ispas. Iar președintele Coaliției pentru Educație, Daniela Vișoianu, spunea tot pentru Adevărul că „juridicul MEN face în ultima vreme o contraperformanță, sub presiunea politicului, simplificând procesele de fundamentare și consultare pe propunerile legislative. Cred că domnul senator Pop trebuie să răspundă dacă a avut sau nu avertizări pe aspecte de constituționalitate de la profesioniștii din Minister. Ca lider al Educației se cuvine să facă dovada că «unde-i lege, nu-i tocmeală». Altfel, ne întrebăm cum putem combate hărțuirea în sistem, în condițiile în care profesioniștilor, celor care știu să își facă bine treaba, li se impune un anume comportament, neconstituțional“.

Polixeniu Anghel, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, spunea la rândul său, în aprilie, că manualele ar fi putut fi gata în luna iunie, în condițiile în care planurile-cadru și programa școlară erau deja finalizate. Dar nu s-a întâmplat acest lucru deoarece, în opinia sa, vinovat de harababura creată a fost doar Ministerul Educației Naționale, care s-a încăpățânat să meargă mai departe cu „toată tevatura legii manualului unic. Aveam gata programele școlare, iar editurile puteau să demareze realizarea lor încă din octombrie-noiembrie (2017 – n.r.) (…) Probabil că elevii vor avea iar compendii-minune, făcute peste noapte, dacă Ministerul Educației nu va demara de urgență o licitație publică“. Așa cum s-a văzut, compendii-minune nu au mai fost, dar manuale cu erate, da…

Graba cu care Ministerul a vrut să demonstreze că este posibil ceea ce și-a propus a costat. L-a costat pe ministrul Valentin Popa, care a demisionat la începerea anului școlar, a costat bugetul de la Educație, dar i-a costat în primul rând pe elevi, care s-au trezit la început de an școlar cu manuale făcute în pripă, pline de greșeli.

Ordonanța 76, prin care EDP se năștea ca societate pe acțiuni, a fost atacată la Curtea Constituțională a României, care i-a dat aviz negativ, de neconstituționalitate, pe motiv că înființarea/ reorganizarea activității unei regii autonome, precum Editura Didactică și Pedagogică, se dispune „printr­-un act de reglementare secundară, care se subsumează competenței autorității administrației publice centrale”. Drept consecință, în primăvară, procesul de producere a manualelor a fost blocat. A fost deblocat abia în luna iunie, când mai rămăsese extrem de puțin timp pentru producerea manualelor. Au fost totuși editate. Cum? S-a putut vedea.

Manualul unic – contestat de mediul educațional

Specialiștii din educație nu au fost de acord cu revenirea la editura unică și la manualul unic. În opinia lor, elevii au nevoie de manuale alternative. În plus, monopolul de stat pe manualele școlare încalcă principiul pieței libere.

Universitatea din București a luat o poziție fermă și s-a arătat îngrijorată de decizia Ministerului Educației de a renunța la manualele alternative pentru elevii din învățământul preuniversitar și de a reintroduce manualul unic. UB atrăgea atenția asupra impactului negativ major pe care manualul unic îl va avea asupra dezvoltării și educării tinerilor.

„Manualul școlar este o resursă educațională care servește, în egală măsură, elevilor și cadrelor didactice, spunea UB într-un comunicat. Având în vedere stilurile cognitive diferite și ritmurile de învățare diverse ale elevilor, oferirea de manuale alternative este esențială.

Manualul școlar este conceput pentru a orienta și ghida învățarea elevilor. Este bine știut faptul că nu pentru toți elevii sunt adecvate aceleași modalități de prezentare și de organizare a conținuturilor, tot așa cum nu toți elevii au aceleași experiențe anterioare de cunoaștere. În aceeași măsură, nu pentru toți elevii sunt relevante, în viața de zi cu zi, aceleași achiziții ale învățării.

Existența manualelor alternative asigură elevilor accesul la o varietate de instrumente de învățare, lucru care permite profesorilor posibilitatea de a alege acele resurse de învățare care răspund cel mai bine particularităților și nevoilor elevilor lor, se mai spune în comunicatul emis de UB. Atragem atenția că revenirea la manualul unic va avea ca efect major promovarea unui sistem de educație care va uniformiza, în loc să accentueze și să susțină stimularea creativității și a individualității elevului”. Iar scriitorul Mircea Cărtărescu exclama: „Doamne ferește! Un singur popor, o singură țară, un singur partid, un singur manual!”.

Cine va câștiga din acest război surd?

Am asistat cu toții la un eșec prevăzut de mulți încă din primăvară. Manualul unic s-a dovedit departe de ceea ce și-a propus Ministerul să fie. Copiii au pe bănci manuale cu greșeli. În anii trecuți nu au avut manuale din cauza conflictelor dintre editori și Minister. Sau au primit în loc de manuale un compendiu unic.

Cu tot ce se întâmplă, ne punem firesc întrebarea spre ce ne îndreptăm. Până anul trecut, manualele școlare au fost achiziționate pe piața liberă, în virtutea Legii achizițiilor publice. Acum avem o editură cu monopol absolut asupra cărții școlare și manual unice, ca înainte de 1989. De ce vrea Ministerul acest lucru? Greu de spus, pentru că, totuşi, manualele alternative există pe scară largă în democrațiile lumii şi au existat şi în România în perioada interbelică.

În Austria, de pildă, există 20 de manuale diferite pentru fiecare materie. În Germania există 16 curricule, cu manuale proprii, pentru fiecare land în parte! Mult mai aproape de noi, în Bulgaria şi Serbia sunt folosite doar cele mai bune manuale după o selecție foarte dură. În SUA, elevii învață după unele dintre cele mai performante manuale. Şi atunci, cum e mai bine?

Într-o majoritate covârşitoare, profesorii susțin ideea manualelor alternative. Cu toții sunt de părere că epoca manualului unic a apus demult. Ne aflăm într-o societate liberă, într-o eră de explozie informațională fără precedent. Omul, şcoala, societatea în ansamblu au nevoie de informație, de libertate de alegere, de creativitate…

Evident că există păreri pro şi contra. „Sunt argumente şi de o parte, şi de alta. După părerea mea, argumentele pentru manuale alternative sunt mai multe şi mai puternice. În primul rând, s-a dovedit de-a lungul istoriei, competiția a fost cea care a determinat progresul. Un argument, cred eu, suficient de puternic pentru a fi de partea manualelor alternative”, spune profesorul de matematică Ion Cicu, din Bucureşti.

„Nu se poate reduce totul la Editura Didactică și Pedagogică“

Astăzi, manualele alternative rămân unica soluție, spunea fostul ministru al Educației, Andrei Marga, într-un interviu acordat ziarului Cotidianul anul trecut, în luna octombrie. „A le părăsi ar fi un pas înapoi, care se va regreta, cum se regretă desfigurarea Curriculumului Național din 1998”.

Pe de altă parte, micul procent de susținători ai manualului unic spun că manualele alternative au fost pentru mulți editori, începând cu 1998, o sursă de venituri uriaşe, iar cu timpul, editurile au ajuns să se concentreze pe câştigurile de pe urma comercializării acestora, trădându-şi misiunea, cum spune Andrei Marga, în acelaşi interviu. „Acum, place sau nu, trebuie dată o altă soluție. După opinia mea, ea ar consta din două idei: a) Ministerul este cel care răspunde de asigurarea manualelor şi are, în consecință, dreptul să stabilească autori şi edituri; b) nu se poate reduce totul la Editura Didactică şi Pedagogică, deoarece lipseşte capacitatea fizică pentru ansamblul manualelor alternative, încât trebuie instalat, cum am spus, sistemul de acreditare a autorilor şi editurilor pentru producerea de manuale validabile, după criterii noi, mai precise”.

Interviul acordat de Andrei Marga ziarului Cotidianul, anul trecut, trebuie să-i facă pe cei de la Minister să reflecteze cu toată seriozitatea la efectele pe care le va produce asupra elevilor, a actului educațional, întoarcerea la manualul unic.

Ministerul Educației a păşit cu stângul în „noua eră a manualului unic”. Este convins că, la anul, lucrurile vor sta altfel? Tocmai a anunțat ex-ministrul Popa că ne confruntăm cu o criză de autori de manuale. Este convins că Editura Didactică şi Pedagogică vă reuşi să livreze la timp, în şcoli, manualele şcolare? Şi, chiar dacă, în 2019, nu ne vom mai trezi cu manuale pline de greşeli, Ministerul Educației Naționale tot ar trebui să se întrebe de ce experimentul a eşuat lamentabil în Ungaria şi în Polonia?

Simplu! Răspunsul ni-l oferă tot specialiştii în educație, care ne spun că într-o societate democratică, manualul unic funcționează ca o frână în calea dezvoltării copilului, mai ales în contextul informațional, social, cultural de astăzi. De aceea, manualul de astăzi nu mai trebuie să fie o sursă unică de informare.

Sigur că editorii de carte şcolară, care, în ultimii ani au pus, uneori, câştigurile de pe urma manualelor mai presus de calitatea acestora, au şi ei partea lor de vină. Să nu uităm că, până în 2017, când ministrul Pavel Năstase a venit cu răsturnarea raportului calitate-pre (85% calitate – 15% pre), criteriul de selecție care a făcut diferența a fost prețul cel mai mic şi, ani de zile, licitațiile au fost câştigate de manuale cu prețuri de dumping şi de calitate scăzută. Dar lucrurile se pot şi trebuie să se îndrepte, pentru că această revenire la monopolul de stat asupra cărții şcolare este, într-adevăr, anacronică. La asta ar trebui să mediteze Ministerul Educației Naționale. Revenirea la manualele alternative – dar la acele manuale câştigătoare în urma unei selecții dure după criteriul calității – reprezintă într-adevăr revenirea la normalitate. Epoca manualului unic a apus definitiv.