Dintotdeauna, am văzut Universitatea nu numai ca pe un mediu al educației și cercetării, al transferului de cunoaștere sub semnul excelenței, ci și ca pe o agora a dialogului elitelor, un cadru elevat al schimbului de idei, un forum care dezbate marile teme ale științei și ale Cetății, în care se propun soluții inovatoare, scenarii creative, proiecte de dezvoltare. Este un mod larg de a înțelege misiunea Universității, nu altfel (este în vogă paradigma școala altfel), ci în complexitatea ei, în aria ei comprehensivă de acțiune, care cuprinde totul. Și, crezând aceasta, am încercat, în diversele mele calități în slujba educației, fie de profesor, fie de rector sau președinte de Universitate, să contribui la dezvoltarea și întregirea unei misiuni fundamentale, uneori ignorate, uneori uitate. În cazul nostru, lucrurile au o explicație specială: stăm sub semnul unui mentor spiritual de prestigiu, patronul Universității noastre, Titu Maiorescu, cel care a promovat spiritul critic și ideile inovatoare în cultura și civilizația românească pe calea dialogului, prin Junimea și Convorbiri literare, prin discursuri și dezbateri parlamentare, prin opere clasicizate, cursuri răsunătoare și discuții substanțiale cu studenții și discipolii săi. Totul, în spiritul formelor cu fond.

În acest cadru, la începutul lunii mai 2019, Universitatea Titu Maiorescu a organizat, la inițiativa Facultății de Științele Comunicării și Relații Internaționale, o conferință dedicată celebrării Alianței Nord-Atlantice la 70 de ani de existență și a 15 ani de la intrarea României în NATO. Un eveniment special, o temă provocatoare, nu lipsită de riscuri în efortul onest de a rămâne în jaloanele adevărului istoric, ale corectitudinii politice (de data aceasta, la propriu), ale obiectivității și abordării echilibrat-diplomatice. Am înfruntat orice risc, considerând că tema prezintă o importanță cu totul aparte pentru România, pentru istoria ei recentă și pentru viitorul nostru ca națiune. Conferința s-a bucurat de o participare de prestigiu, iar în cadrul ei s-au spus lucruri fundamentale, legate și de procesul propriu-zis al aderării, de etapele și complexitatea lui, și de semnificațiile istorice și politice ale intrării noastre în Alianță, în prelegeri susținute chiar de unii dintre actorii principali de atunci. Bunăoară, într-o miniconferință deschisă spre istorie și identitate, academicianul Breban a vorbit, între altele, despre legăturile noastre puternice cu Occidentul, cu valorile culturii și civilizației europene, ca țară și națiune europeană prin istorie și prin vocație.

Al doilea studiu de caz în pledoaria noastră îl reprezintă vizita Papei Francisc în România. Un eveniment care a produs emoție în lumea românească și care a mobilizat o participare impresionantă la întâlnirea cu urmașul Sfântului Petru. În urma vizitei, România, țară care este, sistematic, refuzată în Spațiul Schengen (de parcă Schengen ar fi vreun Ținut al Făgăduinței), criticată constant ca un student mai slab la învățătură, așezată aprioric în rândul membrilor UE de mâna a doua, cu o imagine critică în Europa, este revelată lumii de Papa Francisc într-o altă haină, de lumină, în continuarea antemergătorului Papa Ioan Paul al II-lea, ca „Grădina Maicii Domnului”. Fundamental din vizita Papei este mesajul Sanctității Sale: „să mergem împreună!”. Să mergem împreună, înțelegem noi, în calitatea noastră de creștini, să mergem împreună ca europeni, în Europa, către un viitor comun european, sub auspiciile valorilor fondatoare ale Bătrânului Continent. Să trecem peste discordia care ne desparte de o mie de ani, să trecem peste ruinele zidurilor care s-au ridicat între noi și au împărțit Europa în două, dărâmate acum treizeci de ani, odată cu prăbușirea comunismului, să ștergem schismele istorice, ideologice, dogmatice, etnice dintre noi, să luptăm să fim împreună.

Ca agora a dezbaterii libere și a ideilor, Universitatea asumă misiunea ei profundă și își pune în operă vocația fondatoare: aceea de a-i învăța pe tineri și, în același timp, de a-i învăța să gândească, să judece cu propria minte, să nu mai accepte „adevăruri” prefabricate, livrate automat și inerțial, în spiritul uzatei tradiții magister dixit, să nu mai preia de aiurea interpretări sau falsificări ale evenimentelor și semnificațiilor lor, sub influența unor interese obscure și manipulatoare. Universitatea devine astfel un spațiu deschis, care adună în cadrul lui generos minți luminate și luminoase. Ca agora a schimbului de idei, Universitatea se situează în centrul societății, în centrul Cetății, ca o instituție fundamentală a reflecției lucide și a spiritului critic, îndreptat spre construcție, nu spre distrugere, dedicată oamenilor care prețuiesc gândirea și rațiunea, intelectualilor, în sensul etimologic al termenului, celor care vor să participe cu forța gândirii, inteligenței și creativității lor la construirea unei societăți și a unei lumi mai bune. În întoarcerea României la cultul valorii și la supremația meritului, la adevăr și la muncă, la identitate și la demnitate, prin care să fim și să mergem împreună cu Europa, cu civilizația lumii, Universitatea are un rol de căpătâi.