Ne invadează incompetenții. Se ridică, își face loc o generație caracterizată prin lipsa calificării pentru o treabă dată de făcut. Găsește deja instalată în posturi-cheie pentru țară sau în locuri unde în orice caz ar fi ceva de lăsat în urmă o puzderie de, în cel mai bun caz, aproximativi: oameni dotați cu grai, cu diplome și cu trecut, însă lipsiți de putința priceperii asupra celor ce se petrec în jur. Li se zice analfabeți funcțional. Termenul a creat un fel de stereotip găsit ca folositor în caracterizarea școlii noastre de azi, până acolo încât să fie socotit că dă bine în general și-l și ridică individual pe cel care-l folosește. Cu cât aria de cuprindere a analfabetismului funcțional se întinde politic, social, economic, (in)cultural, cu atât se restrâng argumentele prin care e dovedit. De fapt, se reduc la unul singur, cu origine detectabilă, dar cu circulație folclorică: 40% din cei care formează generațiile viitoare sunt analfabeți funcțional. Ponderea procentuală este inspirată de rezultatele țării noastre la ceea ce s-a încetățenit ca „Testul PISA” (inclusiv cu confuzia omonimică trimițând spre Italia), adică evaluarea PISA – Programme for International Student Assessment („Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor”), inițiată de OECD – Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare și aplicată unui eșantion de tineri aflați în momentul ieșirii din școala de nivel general. 40% reprezintă o rotunjire și o restrângere: prezența în medie a tinerilor testați de la noi sub scorul de nivel satisfăcător numai într-unul dintre domeniile în care subiecții sunt investigați printr-o serie de teste standardizate – citire/ lectură (de fapt, literație, adică înțelegere a ceva citit). Celelalte domenii sunt matematică și științe, plus, la ediția actuală, competențe globale. Fiecare domeniu este dominant la câte o ediție. Testul se aplică din trei în trei ani. Tocmai a trecut ediția 2018. Rezultatele necesită un an de prelucrare.

Analfabetismul funcțional și cei care-l populează nu se reduc nici pe departe la ponderea medie într-o probă a unei evaluări cum e PISA, altfel solidă, relevantă și în măsură să pună pe gânduri. Cu atât mai mult, analfabetismul funcțional nu are cum să fie diminuat prin exerciții de fantezie precum cererea de reducere a bugetului alocat învățământului superior și concentrarea banilor la primele cicluri de școlaritate sau formularea subiectelor de la examenele naționale în stilul „Testului PISA”. Analfabetismul funcțional a atins forța și încăpățânarea unui fenomen care face ravagii pe scară largă, de la școală la lumea politică. Afectați la zi suntem toți, măcar pentru că trăim în vremea interconectivității, iar mulți dintre exponenții fenomenului ne reprezintă instituțional. Pe termen lung, este afectată țara.

Contribuții la clasicismul analfabetismului funcțional

Forme de expresie ale analfabetismului funcțional tind să se clasicizeze prin situarea sus pusă a autorilor (adică pusă sus în ierarhia politică). Uneori, e vorba despre dezinvoltura ignoranței în alfabetul domeniului dominat de ei prin funcții: a fi diplomat și a plasa opera unui clasic al diplomației naționale la decenii bune după decesul celui în cauză, a motiva o restricție bugetară cu efect în sport exact printr-o restricție fizică incompatibilă elementar cu nevoile unui sportiv. Alteori este ecoul peste ani al copilăriei mici, când vreo vorbă auzită la oamenii mari e repetată la adresa unui adult din preajmă, fără a ști ce-nseamnă: a spune despre un biet pieton care trece pe culoarea roșie a semaforului și aruncă o vorbă urâtă spre cei care așteaptă regulamentar că e „în marea trecere” seamănă a cobi macabru. Sau proba de analfabetism poate veni dintr-o proastă folosire a ceva istorie, geografie prinse din zbor și lăsate așa, fără idee că reprezentarea guvernamentală ar impune o predocumentare înainte de a vorbi: un oraș dintr-o țară confundat cu altul din altă țară, două locuri istorice de la noi luate de-a valma paronimic. Sigur că uneori gura păcătosului adevăr grăiește, iar vorba aiurea se îndreaptă singură: în legătură cu o decizie (tot guvernamentală) e clar că „abrogarea sau aprobarea mai bine spus” chiar e mai bine spus, în sensul că e mai bine să se aprobe decât să se taie. Frecvent nu e vorba numai de convenționalul analfabetism funcțional, ci și de un analfabetism social, de un defcit elementar în a cunoaște convențiile interumane, în a ști ce se face și ce nu se face. Și dintre acestea, multe tot prin frecventarea școlii se învață, se deprind: a ști în ce contexte merge să vorbești „ca p-acasă”, cu particularități subdialectale și când nu și că dacă totuși ai făcut-o, să nu-ți folosești originea regională drept scuză. La fel, ține de relații cu semenii și de trai în lumea civilizată a crește cu învățătura că anumite asocieri sau feluri de a-i numi pe oameni după etnie jignesc sau că unor atrocități din istoria neagră nu li se potrivesc deloc analogii cu ce se-ntâmplă-n jurul nostru azi.

O masă critică de oameni care să schimbe lumea prin tehnologie

Există vreun antidot care să țintească așa sus ierarhic, spre vorbe și purtări de felul ăsta? Cum? Un răspuns vine de undeva din zona opusă ca instruire, de la nivel de performanță internațională – echipa României campioană în cea mai mare competiție de robotică din lume, FIRST Global Competition Mexic 2018, echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara. Mentorul lor, profesorul de fizică Mircea Nistor: „Creând o masă critică de oameni care știu să facă înaltă tehnologie și care vor schimba cu adevărat lumea. E suficient ca ei să înceapă să facă minuni tehnice și lucrurile vor începe să se rezolve. În momentul în care bunăstarea este atinsă, atunci ne putem permite să ne ocupăm de orice alte probleme. Până atunci, suntem rămași de căruța lumii – da, așa suntem din multe puncte de vedere! – și trebuie să ne zbatem să ieșim”.

Degeaba avem un bagaj de cunoștințe, dacă nu punem în el niște valori

Condiția desprinderii este învățătura, cu mai mult sau mai puțin sinonimele ei – informare, cunoaștere, acumulare de cunoștințe; învățare de peste tot, din toate, cu folos cine știe când, în viață, în societate. Se acumulează treptat, uneori greu, însă nu neapărat chinul trebuie să fie unitatea de măsură a științei deținute, utilizabile. „Sunt adepta culturii generale!”, se declară categoric prof. Daniela Paizan, directoarea Școlii Gimnaziale Nr. 178, o școală de cincizeci și ceva de ani în Pajura. Le-o spune elevilor, părinților, profesorilor, autorităților care sprijină școala: „Cunoștințele acumulate în clasă, din lecții, să nu rămână ca o flacără care se aprinde acum, cât suntem la școală și pe urmă se stinge, când mergem în viață. Să fe o torță! Și pe urmă, degeaba ne formăm un bagaj de cunoștințe, dacă nu punem în el și niște valori – bunătate, respect, umanitate, unitate”. Colega sa, Maria Bucur, institutoare care a pornit în viață generații de școlari, este în măsură să considere că nu e devreme ca de la cele mai mici clase copiii să acumuleze câte ceva: „Cultura generală, abilitățile de învățare se adună. Copiii se învață de mici cu metodele moderne, cu testele; noi nu le tratăm ca examene. Școala trebuie să arate deschidere, să lase copilul să gândească, să se adapteze. În felul ăsta el va ajunge să înțeleagă lumea, lucrurile, să se folosească de cele învățate”.

În resurse umane, totul pornește de la selecție

– Și cu omul (ne)potrivit, la locul (ne)potrivit cum rămâne?

Prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele de onoare al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, explică metodic, din poziția unei
autorități în management:

– Totul pornește în domeniul resurselor umane de la selecție. Atunci când ai un post care trebuie ocupat, în prealabil trebuie să faci fișa acelui post – descrierea în care să fie precizate obiectivele individuale, sarcinile, competențele, responsabilitățile. De asemenea, trebuie să ai specificate cerințele postului privind nivelul de pregătire, de cunoștințe, de abilități, de cunoașterea de limbi străine, de competențe informatice etc.

– Sigur, dar ce nu merge când e să se și întâmple?

– Problema cu care se confruntă organizațiile din România este determinată de faptul că majoritatea angajărilor, atât la stat, cât și la privat, nu se fac pe baza unor criterii precis stabilite, care să reflecte cerințele postului. Întrucât angajările se fac pe bază de relații de rudenie, politice, economice, afective sau de altă natură, sigur că intră persoane care chiar dacă nu sunt lipsite de valoare, nu au cunoștințele, calitățile, abilitățile necesare postului.

– Și când nu e de unde?

– Eu în toate sistemele pe care le-am condus, am fost de principiul că decât să angajez o persoană care nu îndeplinește integral calitățile cerute, mai bine nu angajez. La Academia de Studii Economice din București, unde am condus sectorul de management, vreo cinci ani nu am angajat niciun preparator, niciun asistent, pentru că persoanele care veneau nu aveau calitățile necesare.

– Nu seamănă a șablon? Calitățile astea nu se mai schimbă în timp?

– Oricine trebuie evaluat periodic, în așa fel, încât să i se vadă progresul. Nu progresează, iei măsuri de completare a pregătirii. Dacă nici așa persoana respectivă nu are calitățile necesare, o îndepărtezi. Creșterea performanțelor încep întotdeauna de la selecție, evaluare, motivare și încadrare.

Meseriile viitorului

Se vorbește tot mai insistent despre inițierea de pe acum pentru societatea și economia viitorului, când vor apărea ocupații noi, în timp ce altele se vor diminua, unele chiar vor dispărea. Organizația neguvernamentală Inaco – Inițiativa pentru Competitivitate, susținută de Primăria Sectorului 3, a elaborat „Ghidul meseriilor viitorului”, pe care Andreea Paul, în calitate de președinte al organizației Inaco, îl caracterizează drept „un tur virtual în viitor, bazat pe ultimele rezultate ale cercetărilor asupra economiei viitorului, cu multe exemple concrete de meserii care apar, dispar sau care se transformă, într-un efort civic de informare, conștientizare și responsabilizare a elevilor, părinților și cadrelor didactice, a tuturor celor care doresc să țină pasul cu tendințele de formare profesională”.

Domeniile profesionale de bază în orizontul următorilor 20-50 de ani se prefigurează a fi calculatoarele, robotica, cercetarea spațială, energia, mediul, sănătatea, învățământul, divertismentul, afacerile, publicitatea, social-media, internetul. În domeniul sănătății, se vor dezvolta ocupații precum asistent medical, terapeut ocupațional, citogenetician, inginer biomedical. În domeniul spațial, vor apărea turismul și medicina de profil. Se va afla în expansiune industria IT, cu utilizări în vânzări, banking, educație, arhitectură, managementul orașelor inteligente, lingvistică computațională etc. Robotica va prelua activități repetitive, care necesită efort fzic, operațiunii manuale. Totodată, robotica va interacționa cu domenii cum sunt dreptul, afacerile, etica etc. Se vor extinde forme de învățământ virtual de tip Open University, Moodle, Blackboard, Web CT, MOOCs – Massive Open Online Courses.

Pentru pornire pe drumul spre astfel de domenii profesionale și de ocupații, alfabetizarea în sine este de reconsiderat.