Prof. univ. dr. Iosif R. Urs
Președintele-fondator al Institutului Academic Titu Maiorescu
Președintele Universității Titu Maiorescu

Doctor în filosofie la Universitatea din Giessen, licențiat în litere și filosofie, apoi în drept la Sorbona, recunoscut și aclamat în societatea de elită a Berlinului, Maiorescu promitea o carieră academică strălucită și perspectiva de a deveni un nume de prestigiu în domeniul filosofiei. Tezele și lucrările publicate, conferințele ținute îl anunțau pe fostul șef de promoție de la selecta Theresianum și pe autorul Logicii (care obținuse aprecierea exigentei lumi academice germane) ca pe un tânăr excepțional, care avea să-și aducă propria contribuție în domeniul Academiei și al gândirii. Contrar așteptărilor însă, destinul junelui cărturar român ia o altă cale. În locul drumului care l-ar fi putut duce către gloria intelectuală în inima Europei academice, Maiorescu alege să se întoarcă în țară și să se dedice unei misiuni aparent mult mai modeste și lipsite de aura spiritualității înalte, aceea de a educa, de a participa prin forțele proprii la ridicarea din ignoranță și din înapoiere istorică a neamului său. Soarta face ca ardeleanul născut la Craiova și școlit la Brașov, Viena, Berlin, Paris și Giessen, odată întors în țară, să nu primească la București nicio propunere timp de aproape un an, acceptând să-și înceapă la Iași opera de educare, a cărei menire o simțise ca pe o revelație și ca pe o chemare încă în timpul studiilor în universitățile europene. O mișcare a destinului care va avea un rol determinant în destinul culturii și civilizației românești.

Ajunge repede profesor la prima universitate a țării (fondată prin decretul lui Cuza, în 1860), decan al Facultății de Filosofie, apoi rector, la nici 23 de ani. În aceeași perioadă, este și profesor în învățământul secundar și director al Școlii Normale Vasile Lupu, apoi al Institutului Vasilian. Scrie, la început, îndreptare de gramatică, anuare, disertații, în scopul educării tinerilor, ține conferințe publice, începe seria Prelecțiunilor populare (1864) pentru societatea în curs de emancipare în zorii României Moderne. Înființează, împreună cu Negruzzi, P.P. Carp, V. Pogor, Th. Rosetti, Societatea Junimea (1863) și revista Convorbiri literare (1867). Între timp, începe să-și scrie studiile critice, pietre de temelie ale culturii noastre moderne, între primele aflându-se: Despre scrierea limbii române (1866), O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 (1867), Asupra poeziei noastre populare (1868), În contra direcției de astăzi în cultura română (1868). Maiorescu participă la înființarea Societății Literare Române (1866), care devine Societatea Academică Română (1867) și, ulterior, Academia Română (1879), al cărei membru titular este. În seria actelor lui fondatoare, mai există un moment semnificativ: în 1866, împreună cu mai mulți profesori, colegi de la universitatea ieșeană, înființează Institutul Academic, primul liceu particular din Iași, care, în 1879, se unește cu Liceul Nou și formează Institutele Unite, o instituție de învățământ a cărei activitate a durat până în anul 1907. Între profesorii instituției, cei mai valoroși din epocă, s-au aflat Titu Maiorescu (literatură și filosofie), Mihai Eminescu (limba germană și logică), A.D. Xenopol (istorie), Grigore Cobălcescu (științele naturii), Petru Poni (chimie, fizică), Aron Densușianu, Al. Philippide (limba și literatura română), N. Culianu (matematică), Grigore Mezincescu, Eduard Caudella (muzică) și alții.

Ce înseamnă Junimea și Convorbirile pentru destinul culturii românești știm. Ce înseamnă Maiorescu pentru descoperirea și consacrarea lui Eminescu, pentru edificarea estetică a literaturii române moderne și perioada marilor clasici cunoaștem, de asemenea. Numai cei care nu cunosc lucrurile în substanța și adevărul lor istoric ori care nu vor să plătească tribut adevărului încearcă astăzi să pună în altă lumină, una acuzatoare și conspiraționistă, chipul cărturarului. A fost Maiorescu o prezență providențială în lumea românească aflată în perioada de modernizare și europenizare? Dacă luăm în considerare activitatea și opera lui, contribuția profesorului, filosofului, literatului, criticului, mentorului, omului politic la fondarea culturii și civilizației românești moderne prin educație, creație și spirit critic, atunci răspunsul nu poate fi decât afirmativ.

La un secol de la trecerea în eternitate a lui Titu Maiorescu, Universitatea care îi poartă numele a avut inițiativa înființării unei instituții cu nume care trimite înapoi cu mai bine de 150 de ani, dar care privește în viitor: Institutul Academic Titu Maiorescu. Un Institut cu numele fondatorului reprezintă un mod simbolic de elogiere a Mentorului, dar, dincolo de elogiu, mai semnifică pentru noi asumarea unui legat spiritual și afirmarea programatică a continuării spiritului maiorescian. În cuvinte puține, esența spiritului maiorescian am putea-o traduce prin câteva elemente structurale: spirit critic, rolul principal acordat educației în edificarea individului și a societății, muncă susținută într-o continuă competiție cu sine și cu ceilalți, cultul valorii autentice, respingerea formelor fără fond, denunțarea imposturii, inteligență, creativitate, originalitate, vizionarism, conștiința datoriei, capacitate de sacrificiu pentru un ideal comun.

În 1866, Institutul Academic își propunea să educe pe tinerii din elita Moldovei, deschise spre lumina cărții și către spiritul european. Acest spirit, purtat de vântul schimbării care cuprindea toată Europa, se făcea tot mai simțit în Principate, odată cu noile valuri de tineri (bonjuriștii ironizați și de Eminescu) întorși de la studii, care aduceau cu ei ceva din aerul civilizației europene. Ei erau agenții schimbării, ai atât de necesarei schimbări pentru ieșirea celor două țări românești din întârzierea și înapoierea istorică, ei erau aducătorii în spațiul românesc ai formelor cu fond și ai formelor fără fond. Contrar tezei maioresciene, chiar și acestea din urmă au avut un rol – poate, în mod paradoxal, cel mai important rol – în procesul de europenizare a culturii și civilizației românești. Absolvenții Institutului Academic, mai târziu ai Institutelor Unite, care și-au continuat studiile, cei mai mulți la universități din străinătate, s-au întors, la rândul lor, să contribuie prin ceea ce învățaseră, prin valorile în care fuseseră formați la procesul de înnoire națională în spirit european.

În anul de grație 2018, Anul Centenarului Marii Uniri, Institutul Academic Titu Maiorescu își propune să continue la un alt nivel, cel al învățământului universitar și al cercetării științifice, sub înaltele auspicii ale spiritului maiorescian, misiunea prin excelență educațională a Institutului de acum un veac și jumătate, în ale cărui săli au răsunat vocea de orator a lui Maiorescu și vocea gravă, caldă și melodioasă a lui Eminescu. Prin misiune și program, Institutul de azi aspiră să devină un spațiu privilegiat al educației și cercetării, un cadru al inteligenței, creativității și cunoașterii academice, un laborator al ideilor, un mediu de elită al dialogului intelectual. Toate activitățile, proiectele și inițiativele implicate de ideea Institutului, care încep, treptat, să se cristalizeze, se subsumează acestui scop de mare complexitate.

Între ele, se află proiectul unei publicații care promovează elitele societății românești din toate domeniile, pe care am găsit de cuviință să o numim Laudatio, ca o laudă adusă valorii, ca o apologie a meritului și meritocrației. În cadrul viziunii care fundamentează Institutul, situăm revista Laudatio sub semnul spiritului maiorescian, al valorii și al formelor cu fond. De aceea, sub auspiciile Institutului Academic Titu Maiorescu, revista aspiră să devină un vector al promovării valorilor autentice, al identității românești și al spiritului european, al promovării tinerilor și tuturor celor cu potențial creator și inovator. Publicația asumă astfel programatic un rol dificil într-o societate care, precum cea din vremea lui Maiorescu, are nevoie de schimbare. Dar o schimbare substanțială, de fond, nu numai de formă, care să țină cont și de spiritul european, și de Europa și Uniunea Europeană, dar și de istoria, cultura și civilizația românească, și de valorile noastre identitare.

Alături de educația și cercetarea pe care le desfășurăm în Universitate, alături de Enciclopedia Juridică Română, proiect monumental inițiat de Universitatea Titu Maiorescu, în curs de realizare împreună cu Academia Română, Institutul și Revista constituie contribuția modestă pe care încercăm să ne-o aducem, în acest an simbolic, de apoteoză istorică, Anul Centenarului, la Proiectul de Țară. Un Proiect pe care noi îl vedem constituit din însumarea mai multor proiecte în domenii fundamentale, care nu poate avea decât un nume: România. Nu e ușor. Dar nici pentru Maiorescu și întreaga generație a fondatorilor României Moderne n-a fost. Mutatis mutandis, încercăm astfel să ne facem datoria în deplin spirit maiorescian.