Privesc fotografia artistei Cela Neamțu în fața unei clădiri impresionante, numită chiar Centrul Cultural „Cela Neamțu”, și am revelația minunii la care asist. Și, într-adevăr, este chiar noul cămin cultural din Ciurea, localitatea natală a doamnei tapiseriei românești! Este o frumoasă recunoaștere a meritelor unui artist de excepție chiar acolo unde, ni se spune din vremuri biblice, că nu vom profeți. În sfârșit, o mare artistă a românilor, o personalitate de rezonanță a plasticii românești, un om de o excepțională delicatețe și valoare culturală este onorată printr-un gest de suflet.

Spațiu natal, timp vital; un continuum existențial

Construit prin anii ’60, Centrul Cultural din Ciurea a fost refăcut o jumătate de secol mai târziu, cu fonduri europene. Și este un adevărat centru cultural european, un adevărat Muzeu „Cela Neamțu”! Artista a donat comunei natale mai multe lucrări personale, tapiserii și ii reclădite din petece cu vechime, și chiar piese din colecția familiei Neamțu, care sunt expuse – nu se putea mai potrivit – chiar în centrul cultural-muzeu din comuna Ciurea, județul Iași. Pe un perete drept a fost sgrafittat un desen al artistei, o măiastră de basm, cum vedem în alegoriile sale de tapiserie, numai că pe perete desenul a fost transpus prin respectiva tehnică murală de către lectorul universitar dr. Lisandru Neamțu.

Cela Neamțu s-a născut în timpul războiului, în satul Picioru Lupului din componența comunei Ciurea, la doi pași de Iașiul legendar. A făcut liceul la „Oltea Doamna” și facultatea, de arte, desigur, la București. Toate aceste repere sunt esențiale pentru o plasticiană de mare talent și sensibilitate. „De câte ori simt nevoia să prind forțe proaspete pentru o nouă lucrare, mă duc în satul în care m-am născut, așezat undeva printre colinele Iașiului, la poalele unei păduri seculare”, avea să se destăinuie artista în impresionantul album monografic editat, recent, de Senso. Iar concluzia este fără echivoc: „Pentru artist, climatul natal este esențial, e seva existenței și inspirației lui”.

Cu puțini ani în urmă, pe puntea unui „pasager” din Deltă, Costin și Cela Neamțu mergeau la Iași, direct de la un șevalet de campanie, de întâlnire a unor artiști pricepuți și cunoscuți care discută și pictează într-o atmosferă informală de atelier în aer liber. Erau bucuroși ca doi studenți plecați în excursie, Cela Neamțu mergea să-și întâlnească, după ani mulți, colegii de liceu. Era un efort semnificativ, dar artista trăia cu intensă emoție clipa revederii cu ceea ce însemna frumoșii ani ai copilăriei mari. O nouă ocazie de a se regăsi în reverența ideală a unor vremuri de-a dreptul paradisiace, când pasiunea pentru creația artistică îți este înțeleasă și susținută, când prietenele și colegele își promit să nu se despartă niciodată și chiar asta fac, regăsindu-se mereu, ani după ani.

Valorile sunt puternice, rezonante, și vin din tradiții familiale adevărate, cu părinți iubitori care cresc copii ce au să devină părinți minunați. Soțul Celei Neamțu este Costin Neamțu, pictor și grafician dintre cei mai importanți din zilele noastre, iar cu Lisandru Neamțu, fiul lor și un tânăr artist de mare viziune modernă, viitorul sună foarte bine.

Suflet nobil și frumos, Cela Neamțu vede lumea prin culorile calde ale naturii, în fire multe și văzute, punând gânduri și sentimente hrănite din puritatea momentelor când a descoperit lumea, în ținutul „Amintirilor din copilărie”. Este o energie uriașă, această sevă a Moldovei natale pe care artista o transformă în armonii luminoase și mângâietoare. Face tapiserie dintotdeauna, a căutat în firul textil acel duct al gândului pe care îl adună în spații cromatice și imagini armonioase. De la Putna ne-a adus, în broderie, „punctul de Putna” pe care s-a ridicat o întreagă estetică românească a Evului Mediu, iar în tapiserie și-a pus întregul destin de mare artist al neamului românesc.

Anii au adăugat semnăturii unui artist o operă bogată și frumoasă. Tapiseria este o tehnică destul de complicată și foarte laborioasă. Firele sunt țesute cam cum se face de mii de ani. Urzeala strânge „tușele” în alcătuirile imaginate de artist, dându-le contur și viață. Pe această harfă care merge până la dimensiuni monumentale, mâinile care „cântă” lasă în urmă, aștern fire colorate, strânse în urzeală, așa cum aminteam. Treptat, din acest vals orizontal răsare modelul, desenul, opera de artă. Mozaic textil, monumentală indiferent de dimensiuni, tapiseria este o lume aparte căreia Cela Neamțu i-a oferit totul. Nu poate fi decât uimitor, rost de magie, emoție artistică intensă.

Comparată de multe ori cu pictura, tapiseria are valențele și efectele sale speciale, cele prin care ne oferă imagini și idei, chiar și mesaje și emoții. Culorile sunt calde, nu se prea poate altfel, nu ar mai fi tapiseria de lână, nu ar mai fi haut-lisse dacă nu ar fi așa. Iar jocul copilăresc, spiritul ludic, ne aduce un strop în plus de vervă și imaginație. Sau libertatea unor înalte aspirații. Este multă metaforă și alegorie în tapiseria Celei Neamțu, dar, în același timp, mult basm și reverie.

Chiar așa complicată cum este ea, tehnica tapiseriei pune la îndemâna celor suficient de curajoși ca să o practice multe efecte speciale, valențe nebănuite de către profani, noduri și semne cum nu s-au mai văzut. Nici eternitatea nu este simplă pentru o tapiserie, ea necesitând o întreținere permanentă, o continuă luptă cu praful, cu soarele decolorant și cu inamicii naturali ai firului de lână.

Măiestre, sfinți voievozi și ferestre fără de sfârșit

Și chiar așa, cu metode ce nu ne sunt ușor de deslușit, greu de cunoscut, artista construiește cu exactitate discursul plastic dorit, gândit, calculat. Sunt formule de calcul astfel încât firele să se așeze în compoziție, să descrie flori și ierburi, să înalțe măiestre și curcubeie ca o coadă de păun, să așterne peisaje și decoruri cu flori, să deschide ferestre spre suflet și aspirații. Destul de exact pot fi delimitate o serie de tematici sau cicluri în opera Celei Neamțu, desigur, plecând de la motivul central, cel care dă subiectul și amploarea respectivei tapiserii. Majoritatea sunt intuite sau enunțate de critici și admiratori, aparent fără un discurs aprofundat. „Ferestrele”, însă, revin cu insistență, inclusiv în mărturisirea artistei.

Nu avem în seriile „Ferestrelor” o sinteză a operei Celei Neamțu și nici o privire de înaltă atitudine, care nu mai îngăduie decât o astfel de abordare. Avem însă o permanentă alegorie, o revărsare de mesaj și rezonanță. După un desen simetric sau nu, cu structuri arhitecturale din diferite epoci, „Ferestrele” Celei Neamțu își alătură o serie de simboluri puternice pentru a vorbi despre libertate și frumusețe, despre descoperire și introspecție, despre iubire și uimire, despre puterea de a construi zboruri și vise. De fapt, „Ferestrele” nu sunt un ciclu în sine, cu o viață proprie din care nu lipsesc apariția și dispariția. Ferestrele sunt peste tot, în alcătuiri fabuloase, în primul rând sau susținând perspective, unice sau puternice prin repetiție. Fereastra pune o lumină aparte pe mozaicul simplu al pavajului, dă contur luminii, devine altar, răsucește funii de ancadrament, pune orizontul în deschideri de biserică. Alăturarea în spațiul lucrării de tapiserie a celor două elemente preferate, măiastra pasăre și ferestrele, alcătuiește unul dintre cele mai impresionante capitole din tapiseria mondială. În jocuri abile de planuri, în diagonale ce susțin efectul cromatic, „Pasărea Cleo”, „Imperiala”, „Pasărea regală”, „Grațioasa” sunt tot atâtea opere de artă a tapiseriei în fața cărora ne regăsim cu greu cuvintele și darul vorbirii.

O întâmplare minunată face ca șapte tapiserii monumentale, prin dimensiuni, dar mai ales prin efect, tapiserii realizate de Cela Neamțu, să se afle la Așezământul monahal ridicat de români la Ierihon, în Țara Sfântă. Ferestrele devin altare, iar opera Celei Neamțu strălucește într-o lumină aparte în aceste cadre minunate. Tradiție și istorie, sacru și profan se împletesc precum ițele și firele din tapiserie și ne aduc minunea acestei creații plastice. Cu cele șapte lucrări de artă a tapiseriei create pentru Ierihon, Cela Neamțu ctitorește lăcaș sufletesc de credință și iubire de Dumnezeu. Tapiseriile sale sunt monumentale, au metri și metri pătrați de artă a imaginii de minune și reverie. În atmosfera arcadelor de cer luminos venim acasă cu murale ca de biserică bucovineană, în subtila manieră bizantină, alături de smerita frumusețe a emoției mănăstirești.

Acasă, în România și în Europa, în București sau la Iași, la Luxemburg sau Paris, simeza alcătuită de Cela Neamțu este o sărbătoare. Aprecierile se concretizează și ele în premii, diplome și reacții entuziaste. A primit Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Comandor, de la Palatul Cotroceni, iar de la Grand Palais din Paris, chiar Medalia de Aur a Salonului Artiștilor Plastici Francezi, aflat atunci la cea de a 217-a ediție. Și în fiecare zi ne bucurăm de tapiseria Celei Neamțu, artista care are harul de a pune viața și credința în basme cu măiestre, sfinți voievozi și ferestre fără de sfârșit.