Frații Andrei și Lucian Vătafu din Constanța, studenți la specializarea Oftalmologie în cadrul Facultății de Medicină a Universității Titu Maiorescu, sunt la începutul unui parcurs fulminant al vieții și al carierei.

Pasiunea pentru medicină o aveau întipărită genetic de la părinții care lucrează în stomatologie și expertiză medicală, iar primul dintre cei doi gemeni dizigoți care a descoperit atracția pentru oftalmologie a fost Andrei. Asta s-a întâmplat atunci când a dorit să devină pilot de avion la vârsta de 16 ani, când, deși a trecut cu bine testul de centrifugă cu giroscaunul, a descoperit că suferă de miopie. În urma operației cu laser din clasa a XI-a, oftalmologia a devenit marea lui pasiune și deja cărțile moirei erau scrise, iar apoi fratele Lucian l-a urmat îndeaproape.

Facultatea de Medicină de la Titu Maiorescu oferă posibilitatea unor stagii de practică la clinici deosebite, astfel că prima practică privată a fraților Vătafu a avut loc la Laser Vision Med din Constanța, cu doctorul Bogdan Cucu, una dintre somitățile în domeniu din România.

Apoi visul fraților a mers mai departe în 2018. Dincolo de Europa, peste Ocean. Eminentul doctor David Richardson, absolvent al Universității Harvard, i-a primit în practică la Los Angeles. Celebrul oftalmolog specializat în glaucom, cataractă și unul dintre puținii specialiști în canaloplastie era idolul celor doi de ceva timp. Canaloplastia este o intervenție avansată a glaucomului, intervenție care nu pătrunde în interiorul ochiului, ceea ce înseamnă că nu necesită crearea unei găuri în ochi (fistula) și nici nu are ca rezultat un așa-numit „bleb” (blister), așa cum este necesar în chirurgia glaucomului mai tradițională, numită trabeculectomie. Dar să nu zăbovim cu detalii. Practic, dacă scrii „canaloplasty eye surgurey” pe net, primul site care îți oferă lămuriri este „www.david-richardsonmd.com”. Ei bine, și acolo, la Los Angeles, împreună cu doctorul David Richardson, Andrei a lucrat ca asistent sau ca „shadow”, cum se spune. Să fii „shadow” nu e puțin lucru. Foarte puțini studenți ating această performanță și oportunitate, iar Andrei a fost singurul „shadow” sub aripa doctorului Richardson vreodată.

Ulterior a venit un alt mare pas pentru cei doi tineri extraordinari ai Universității Titu Maiorescu: practica la spitalul de oftalmologie Moorfelds din Londra, instituție care pe lângă faptul că este oblăduită de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, este și cel mai vechi spital oftalmologic din Europa, înfințat în 1805.

Este o delectare să-i vezi pe cei doi, o deosebită plăcere să-i asculți povestind – doi studenți geniali ai Universității Titu Maiorescu, care fac onoare Almei-Mater și țării lor.